Cum şi-a plantat ministrul Transporturilor firma favorită în banii Romsilva
Ca să nu se înfăptuiască profeţia ecologiştilor, care zice că Oltenia o să devină în curând deşert, populat de struţi şi de şopârle, Regia Naţională a Pădurilor vrea să transforme Doljul în codru. Din povestea următoare vom afla despre codru că e frate cu românul. Cu românul Berceanu. Din bugetul total pentru împăduriri pe anul în curs, de 100 de milioane de lei, Romsilva alocă 22 milioane judeţului Dolj. Defrişările şi furtişagurile au decimat codrii în toată ţara. Plantările de puieţi însă, profitabile pentru că sunt plătite de stat, sunt destinate celor aleşi. Căci, zice cântecul, "un puiet de pom de pui, banii tăi vor face pui".
Licitaţie de 22 de milioane de lei împărţită ca să poată fi organizată pe furiş
La Dolj, unde şeful filialei PDL este Radu Berceanu, a fost pus în funcţia de şef al Direcţiei Silvice Daniel Drîgnei. Care deţine şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Romsilva. Care a organizat şi licitaţia pentru alegerea firmelor ce vor împăduri judeţul.
Aşadar, să nu mire pe nimeni că una dintre firmele câştigătoare a licitaţiei este Tecond SRL. Cu foarte puţin timp înainte ca această firmă să se aboneze la banii publici, cei doi fii ai lui Radu Berceanu, Andrei şi Victor, au ieşit din acţionariat, rămânând să controleze firma din umbră. Asta ca să nu clevetească gurile rele. Gurile rele nu pot fi astupate însă câtă vreme anunţul de organizare a licitaţiei nu a fost publicat nicăieri. Nici în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, nici în Jurnalul Oficial al UE, aşa cum prevede legislaţia comunitară pentru licitaţiile ce depăşesc 5 milioane de euro.
Aşa se face că la licitaţii au venit doar cei care au ştiut. Adică beneficiarii prestabiliţi, care nu au avut concurent. Primul venit, primul servit, ca la ospătărie. Pe lângă firma fiilor lui Berceanu, câştigătoare "de drept" a licitaţiei de împădurire, au mai obţinut contracte societăţi care au pe statul de plată foşti sau actuali angajaţi ai Direcţiei Silvice Dolj. Ca să fie limpede pentru toţi că banii alocaţi cu atâta generozitate de Romsilva nu trebuie să iasă din familie. Din marea pepinieră portocalie de la Dolj. Afacerea cu împăduriri a fost pusă la cale de Direcţia Silvică Craiova şi seamănă cu o dirijare a banilor publici către un grup de apropiaţi ai partidului aflat la guvernare.
Cinci milioane de euro se cheltuiesc anul acesta la Dolj pentru împădurirea judeţului. Suma este de patru ori mai mare ca anul trecut, iar pe lista abonaţilor la banii Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, a apărut şi firma fiilor ministrului transporturilor, Radu Berceanu. Pardon, fosta firmă a lui Andrei şi Victor Berceanu.
Direcţia Silvică Craiova a organizat în lunile februarie şi martie nouă licitaţii pentru contractarea unor lucrări de împăduriri. Firmele contractante se obligă să pregătească terenurile, să planteze puieţi şi să-i îngrijească până la „stadiul de masiv", adică până când plantaţiile se transformă în păduri. Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte suma de 22 de milioane de lei, bani proveniţi de la Romsilva. Deloc de neglijat, şeful Direcţiei Silvice Craiova, Daniel Drîgnei, este membru al Consiliului de Administraţie al Romsilva.
De data aceasta, din fotoliul său de şef, Drîgnei a organizat licitaţii pentru fiecare ocol în parte. În caz contrar ar fi fost nevoit să facă public anunţul, inclusiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, din cauza unei prevederi a legislaţiei, care obligă respectarea acestei condiţii de fiecare dată când este vorba despre licitaţii mai mari de 5 milioane de euro. Drîgnei nu a evitat doar publicarea în Jurnalul Oficial al UE, ci a evitat... de-a binelea. Astfel, anunţurile de intenţie nu se regăsesc nici măcar în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, deşi aceasta era de asemenea o obligaţie legală.
Cu toate acestea, la licitaţiile organizate de DS Craiova nu prea s-au înghesuit firmele să depună prea multe oferte. Cu excepţia unei singure licitaţii, la toate celelalte s-a depus doar câte o singură ofertă. Ba mai mult, pentru a fi siguri că la „licitaţii" vor câştiga cei aleşi, condiţiile de participare cerute au fost lejere. Potrivit caietului de sarcini, firmele trebuiau să aibă ca obiect de activitate Silvicultura şi să facă proba că au sub contract cel puţin un silvicultor.
Aceasta este o altă neregulă a procedurilor, deoarece în România există o condiţie legală de certificare de Ministerul Mediului a societăţilor care vor să execute astfel de lucrări de amenajări silvice. Ei bine, majoritatea societăţilor declarate câştigătoare nu au o asftel de atestare.
Pentru mult mai puţini bani, anul trecut s-au bătut câte trei, patru firme pentru fiecare lot scos la licitaţie. Anul acesta au venit doar cei care au ştiut. Dar oare cum au aflat dacă Romsilva nu a publicat anunţurile că intenţionează contractarea unor astfel de lucrări?
Daniel Drîgnei a pus lipsa de oferte la „licitaţii" pe seama specificului lucrărilor de împădurire, care „sunt foarte greu de realizat, pentru că, înainte de a fi plantaţi puieţii de salcâm sau de plop, trebuie pregătit terenul". Pe şeful DS Craiova îl contrazice însă realitatea. Orice firmă ar fi putut practic să se înscrie la aceste licitaţii, iar un contract pe bani publici, cu finanţarea asigurată, ar fi fost visul oricărui patron.
În urma unei investigaţii jurnalistice legată de împăduririle din Dolj, a rezultat că majoritatea societăţilor câştigătoare au asociaţi sau au pe statul de plată foşti sau actuali angajaţi ai DS Craiova. Cum s-ar spune, oamenii şi-au împărţit banii între ei.
Cel mai mare contract a fost câştigat de firma Pro Silva SRL. Valoarea acestuia depăşeşte suma de 4 milioane RON. Nici nu e de mirare. În firmă are interese un angajat de la Achiziţii din cadrul DS Craiova, Tiberiu Marogel-Popa. Soţia sa, Delia, a avut calitatea de asociat în firmă, dar şi-a pasat părţile sociale pe numele Adrianei-Nicoleta Popa.
În schimb, celălalt asociat, Victor Andrei, este partener într-o altă societate cu Ion Bădoiu, de asemenea asociat cu Tiberiu Marogel-Popa, în Marsilva SRL. Întrebat despre această societate, Drîgnei a spus că firma îi aparţine lui Gheorghe Andrei. Acesta nu are însă calitate oficială în Pro Silva SRL. Gheorghe, probabil fratele lui Victor Andrei, partenerul de afaceri „sub acoperire" al lui Popa-Marogel, este în schimb administratorul firmei în care subordonatul lui Drîgnei are calitatea oficială de asociat. Daniel Drîgnei nu şi-a uitat nici localitatea de baştină, Dăbuleni, pe care a decis să o împădurească şi să o transforme în capitala silviculturii româneşti. Cu doar 2,2 milioane RON. De astfel, mare parte dintre cei care au câştigat licitaţiile organizate de DS Craiova îşi au rădăcinile în Dăbuleni.
Frăţia angajaţilor Romsilva cu cei care iau bani pentru împăduriri este uşor de citit şi în cazul Ekhol Troust SA, o altă firmă care a câştigat un contract de împădurire. Firma a fost dezvoltată de doi ingineri silvici, Nelu Mihăilică şi Costinel-Paul Ciorîia. Vreme de aproape doi ani, directorul economic al Direcţiei Silvice, Elena-Cristina Beleţu, dar şi contabilul-şef al Ocolului Silvic Filiaşi, Sinel Roşu, au avut calitatea de cenzori ai Ekhol. Printre fondatorii Ekhol Troust SA se numără însă şi Bogdan-Ionuţ Răileanu. Acesta s-a retras din firmă în momentul în care a devenit angajatul Elenei Udrea la Ministerul Turismului.
În calitatea sa de şef al Direcţiei de Achiziţii din ministerul Turismului, Răileanu a fost unul dintre actorii scandalului risipei de bani publici a instituţiei conduse de Udrea, scandal care a dus-o pe „nimfa din Pleşcoi" în faţa unei comisii de anchetă a Parlamentului.
Direcţia silvică Craiova: pădure portocalie
Una dintre firmele alese să împădurească Ocolul Silvic Segarcea este Tecond SRL. Valoarea contractului este de aproximativ 1,8 milioane RON. Oficial, firma este deţinută de Sergiu-Vasile Boiangiu şi Traian Popescu. Dar, Tecond a intrat în rândul societăţilor abonate la bani publici, după ce prin firmă s-au perindat doi asociaţi, persoane juridice, Oto Engineering şi Vaber Invest Group, SRL-uri deţinute de Andrei şi Victor, fiii ministrului Berceanu. Aceştia s-au retras strategic din Tecond, dar coloratura politică a afacerii este trădată de contractele semnate de firmă cu instituţiile conduse de membrii PDL.
Ştefan Bucur Stoica, tânăra speranţă a PDL de la Dolj, cunoscut ca un apropiat al ministrului Berceanu, este cel care a semnat primele contracte substanţiale pentru Tecond SRL în calitatea pe care a avut-o de şef al structurii locale a „Apelor Române". De altfel, partenerul de afaceri a lui Ştefan Bucur Stoica din firma Smart Oltenia SA, Bogdan Ionescu, este asociat cu Sergiu-Vasile Boiangiu într-o altă firmă Bagger Ag SRL.
Toată încrengătura de firme miroase de la o poştă a grup de interese gestionat de greul PDL, Radu Berceanu. Nici şeful Direcţiei Silvice Craiova nu face excepţie. Despre acesta se spune chiar că ar avea o relaţie mai specială cu Berceanu. Dar, Daniel Drîgnei (foto) susţine că l-a cunoscut pe şeful PDL Dolj doar în anul 2006, când s-a înscris în partid. Drîgnei a mai fost şeful Direcţiei şi în guvernarea anterioară a partidului portocaliu.
De altfel, toată cariera lui Drîgnei poartă „semnătura" şefului de filială. În 2009, în perioada în care a asigurat interimatul la Ministerul Agriculturii, Radu Berceanu l-a numit în funcţia de secretar de stat pe Nicolae Giugea, fostul prefect de Dolj din perioada 2005-2007. La rândul său, Giugea l-a propus pe Drîgnei în Consiliul de Administraţie al Romsilva. Daniel Drîgnei a reprezentat partidul şi în Consiliul Judeţean. El a moştenit mandatul lui Berceanu, după alegerile parlamentare de la sfârşitul lui 2008, când acesta a primit un mandat ministerial. Drîgnei a preluat şi mandatul de secretar executiv al PDL Dolj de la Nicolae Giugea.
Citește pe Antena3.ro