"Livada de vişini", poezie sau profit?

"Livada de vişini" în varianta regizorală a lui Felix Alexa, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, păstrează dualitatea sensului acestui titlu dat piesei de autor, marele Cehov. E o livadă cu menire comercială, care poate aduce profit, şi o livadă în care viaţa e o poezie - plină de farmec, dragoste, frumuseţe.

Între aceste coperte, regizorul creează, cu aplomb, o lume: îi distruge poezia sufletului, dar lasă, aruncat parcă la nimereală, un sâmbure cu germen ce ar putea da o altă viaţă. E o lume a zilelor noastre, de la începutul secolului al XXI-lea, prin nimic deosebită de cea de la începutul secolului al XX-lea, când Cehov a zămislit-o în capodopera sa "Livada de vişini". Adică, e lumea cu aceleaşi probleme de viaţă, la răscruce de epoci, doar la un veac distanţă.

Pentru că nu a mai montat până acum Cehov, deşi e regizor de teatru de aproape 20 de ani, Felix Alexa a venit bine "echipat" la prima sa întâlnire cu acest inegalabil dramaturg, altfel nu şi-ar fi îngăduit să abordeze "Livada" - ultima lui piesă, piatra cea mai preţioasă din şiragul de nestemate lăsate moştenire universalităţii.

Materialismul şi frumuseţea iradiate din existenţa moşiei cu livadă de vişini şi invocate de autor formează un amestec pe care Alexa îl injectează personajelor - aidoma unei substanţe necesare pentru radiografie, arătând apoi ceea ce se vede în zona opacă: o proprietate cu o livadă imaginară, care încape în zecile de borcane umplute cu compot de vişine.

O "LIVADĂ" PUSĂ ÎN BORCANE ARE ŞANSA SĂ REÎNFLOREASCĂ
O recunoaştem pe proprietăreasa Ranevskaia: femeie plină de farmec, adorată şi aşteptată de toţi să se întoarcă de la Paris; aristocrată crescută la ţară, romantică, nostalgică dar pentru scurtă vreme, atât doar cât e loc de amintire - între venirea acasă şi pierderea livezii vândute la licitaţie. Personajul e întruchipat de Maia Morgenstern, care o face flexibilă pe Liubov Andreevna tocmai datorită forţei cu care actriţa este înzestrată.

Ea nu o aşază pe Ranevskaia pe un piedestal, ţinând-o rece şi distantă faţă de lumea din jur, o lume care se zbuciumă între vechi şi nou. Dimpotrivă, o apropie de cei ce o înconjoară, dezgolindu-i părţi ale sufletului ei sensibil, arătându-i pornirea senzuală, împingând-o să treacă subtil şi delicat de graniţa nobleţei.

Figură principală a piesei e şi Lopahin - omul măcinat de grija unei răzbunări. La început, e ca un leu în cuşcă. O aşteaptă cu emoţie pe cea care e stăpâna moşiei şi unde au fost iobagi bunicul şi tatăl său. Îl încearcă un sentiment ciudat faţă de Ranevskaia. Nu-i vrea rău. Când el o avertizează că livada va fi vândută, oferind o soluţie, ea, aristocrata, nu-l ia în seamă. Între trecutu-i sumbru şi viitorul care nici nu pare să-l intereseze domină prezentul dureros: o bucurie ce îl doare.

E bucuria răzbunării şi bucuria pierderii - acestea două se asociază într-o nebunie jucată minunat de Marius Manole. El e Lopahin, negustorul plasat de Cehov între livada-comerţ şi livada-poezie, învingătorul, un distrugător fără voie. El cumpără şi apoi distruge livada de vişini în care se îngroapă visele, unul câte unul, cu fiecare lovitură de topor ce răsună în surdină.

În jurul acestor doi poli sunt alte personaje bine închegate de actori de diferite generaţii. La final, ai senzaţia gustului de vişine coapte.