x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri pe scurt

24 Feb 2010   •   00:00

24 februarie 2010



FĂRĂ SOMNIFERE!
Somniferele trebuie prescrise doar pentru câteva zile şi în situaţii de excepţie. Este avertismentul specialiştilor francezi, care semnalează că medicamentele pentru dormit, hipnotice şi anxiolitice, sunt însoţite de riscuri majore: obişnuinţă şi efecte secundare cu potenţial sever. Totuşi, potrivit autorităţilor, în Franţa consumul este de aproximativ 8-10 ori mai mare comparativ cu cel din ţările vecine.

PIAŢA PHARMA
În 2009, în spitalele din ţara noastră, consumul de medicamente s-a redus cu 14%, deşi a crescut numărul internărilor. La nivelul farmaciilor, numărul de cutii de medicamente eliberate pe reţetă a scăzut cu aproximativ 5%. În cazul medicamentelor fără prescripţie medicală, în 2009, cantitatea vândută a scăzut cu peste 15%. Cel mai mult au avut de suferit bolnavii din mediul rural. Comparativ cu 2008, în 2009, vânzările din farmaciile din oraşele mici şi din mediul rural au înregistrat scăderile cele mai mari, de 18,2%.

MEDICAMENTE FALSE
O anchetă iniţiată de compania Phizer în 14 ţări europene estimează la un miliard de euro anual medicamentele contrafăcute. Între 50% şi 90% dintre medicamentele contrafăcute sunt obţinute online. Sunt solicitate în special medicamente contra depresiei, obezităţii, impotenţei sau sevrajului tabagic. (M. M.)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă