x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Alegerea greșită, un “cec în alb” pentru depresie

Alegerea greșită, un “cec în alb” pentru depresie

29 Iun 2017   •   07:10
Alegerea greșită, un “cec în alb” pentru depresie

Consilierea vocațională înainte de admiterea la facultate este foarte importantă pentru viitorul fiecărui candidat. O meserie care nu este practicată cu plăcere devine un chin, iar psihologii se confruntă cu zeci de mii de cazuri de depresie care au la bază o astfel de alegere greșită.

Astăzi există psihologi specializați și softuri care îi pot evalua corect pe cei care merg să ceară ajutor. „Avem serviciul de consiliere vocațională, pentru cei care nu știu dacă au făcut o alegere corectă și vor să fie convinși că merg spre un domeniu în care vor putea să facă performanțe. Este un program cu cinci ședințe, intermediat de calculator, printr-un soft standardizat, care face o analiză a principalelor meserii care se potrivesc pentru fiecare persoană, în funcție de multiple variabile psihologice, de abilitățile dovedite și de trăsăturile de personalitate. Softul se poate folosi doar cu asistență din partea unui psiholog specializat. Cei care se simt nesiguri de alegerea lor pot afla detalii pe pagina noastră web, clinica-hope.ro/orientare-vocationala”, spune Bogdan Soceanu, psihoterapeut, psiholog acreditat în consiliere vocațională la clinica de psihiatrie și psihoterapie Hope, din București.

Îndrăgostitul și clubbingul sunt interzise

În perioada examenelor, mulți tineri nu știu cum să-și dozeze efortul sau părinții îi obligă să învețe fără pauză. Un astfel de efort poate conduce la scăderea capacității de învățare. „Le putem oferi consiliere scurtă, în care pot învăța cum să evite anumite tipare greșite de gândire și cum să-și reducă nivelul de stres. Pot învăța exerciții de mindfulness, de organizare a timpului de lucru și de relaxare, metode de învățare eficiente, folosirea memoriei vizuale. În această perioadă se recomandă pauze de zece minute la fiecare oră de învățare și mișcarea în natură, o oră pe zi. La fel ca sportivii în cantonament, cei care depun eforturi pentru a învăța nu ar trebui să meargă în cluburi, să se îndrăgostească sau să se concentreze la alte probleme care le distrag atenția”, mai explică dr. Gabriella Bondoc, directoarea clinicii Hope.

Dacă teoria este ușor de înțeles pentru adolescenți, practica trebuie să se facă împreună cu părinții, pentru că degeaba înțelege adolescentul cum să învețe, dacă părinții au cu totul altă idee despre ce înseamnă eficiența. Gabriella Bondoc, psihiatru și psihoterapeut la Clinica Hope

Eforturile prea mari și cafeina duc la blocaj

Unii candidați ajung la blocaje grave, anxietate, tahicardie sau intoxicații cu substanțe precum cafeina, din cauza obiselii. La psiholog ajung târziu, cei mai mulți dintre ei. „Dacă au atacuri de panică și palpitații, primul antidot, de urgență, este întreruperea activității de studiu în momentul respectiv. Dacă se ajunge la palpitații permanente, tânărul trebuie să învețe să respire adânc. Sunt și aplicații online care îi învață să respire. De obicei, la noi apelează părinții ai căror copii au ajuns la tulburări de anxietate atât de mari, încât și-au dat seama că nu se mai pot duce la examen. Recomandabil este să apeleze înainte de a ajunge în starea avansată de oboseală”, explică dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru la Clinica Hope. Specialiștii le recomandă tinerilor să nu diminueze perioadele de somn, să aibă o alimentație echilibrată și să nu ignore mesele principale ale zilei. De asemenea, să se ferească de excesele de cafeină. „Eforturile fără pauză sunt exact factorii care scad capacitatea de memorare și de concentrare. De asemenea, creșterea consumului de cafeină îi face mai agitați și le scade capacitatea de concentrare. În cantitate mare, cafeaua poate duce la palpitații și intoxicații destul de complicate, cu stări de agitație intensă, cu respirație agitată, scurtă, transpirație abundentă, dureri de cap și în zona sternului. Substanțele din sucurile energizante pot produce la tulburări de ritm cardiac, chiar cu potențial letal”, mai explică reprezentantul clinicii Hope.

×
Subiecte în articol: alegere gresita cec in alb depresie clinica hope