x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit, la mâna Parlamentului

Brexit, la mâna Parlamentului

de Şerban Mihăilă    |    04 Noi 2016   •   10:40
Brexit, la mâna Parlamentului
Sursa foto: Alastair Grant/AP

Înalta Curte de Justiție de la Londra a hotărât, ieri, că guvernul condus de premierul Theresa May trebuie să obțină acordul parlamentului înainte de a invoca Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, a cărui activare marchează demararea perioadei de doi ani de tratative între Marea Britanie și Uniunea Europeană în privința Brexit. 

„Curtea nu acceptă argumentul prezentat de guvern”, care consideră că votul parlamentului nu este necesar. În consecință, „Curtea acceptă principalul argument al reclamanților”, au precizat judecătorii, a căror decizie ar putea avea consecințe dintre cele mai neașteptate asupra continuării procesului ieșirii Marii Britanii din UE, scrie AFP. Avocații reclamanților au pledat astfel cu succes cauza care susține că Theresa May nu are autoritatea de a începe negocierile pentru Brexit fără acordul parlamentului. Până acum, premierul britanic afirmase că va invoca Articolul 50, până la sfârșitul lui martie 2017. La scurt timp după anunțul Înaltei Curți de Justiție, executivul de la Londra a declarat că va face apel contra acestei hotărâri. Marea Britanie se mai poate răzgândi în privința Brexit, chiar și după declanșarea negocierilor oficiale de „divorț” cu blocul comunitar, a declarat, la rândul său, fostul ambasador britanic la UE, John Kerr, cel care a conceput Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. „Puteți să vă răzgândiți în timp ce acest proces este în curs de desfășurare”, a spus Kerr, citat de Reuters. „În timpul acestei perioade, dacă o țară s-ar hotărî că nu mai dorește până la urmă să iasă din UE, toată lumea ar fi foarte supărată că și-a pierdut vremea. Ar putea încerca să obțină un preț politic, dar din punct de vedere legal nu pot insista să plecați”, a explicat Kerr. Între timp, Comisia Europeană a refuzat, ieri, să comenteze decizia Înaltei Curți de Justiție de la Londra.  Un purtător de cuvânt al executivului european a declarat că șeful Comisiei Europene va discuta astăzi cu Theresa May, după ce aceasta a solicitat o convorbire telefonică cu Jean-Claude Juncker. Purtătorul de cuvânt a amintit însă că toate celelalte 27 de state membre ale UE au cerut Marii Britanii să înceapă cât mai rapid negocierile privind ieșirea din blocul comunitar.

Decizia Înaltei Curți de Justiție este considerată una dintre cele mai importante sentințe luate vreodată de instanța supremă și un coșmar pentru Theresa May.

×