x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cult MISTERIOS care interzice tinerilor să vorbească până la căsătorie. Consiliul batranilor alege pentru baieti sotiile potrivite

Cult MISTERIOS care interzice tinerilor să vorbească până la căsătorie. Consiliul batranilor alege pentru baieti sotiile potrivite

15 Aug 2015   •   11:34
Cult MISTERIOS care interzice tinerilor să vorbească până la căsătorie. Consiliul batranilor alege pentru baieti sotiile potrivite
Un documentar despre cultul Gloriavale din Noua Zeelandă șochează întreaga lume. În cadrul acestei comunități unde toți membrii se îmbracă în albastru și urmează învățăturile Noului Testament cu exactitate, tinerilor le este interzis să vorbească până la căsătorie.

Secta, stabilită în localitatea Haupiri pe Insula de Sud, refuză contactul cu exteriorul și nimeni nu iese din cuvântul liderului. Din punctul lor de vedere, adevărul se află în interiorul comunității și cei care decid să o părăsească lasă adevărul în urmă.
 
Potrivit www.dailymail.co.uk, căsătoriile tinerilor, care nu se cunosc, sunt aranjate de un „consiliu” din 12 bătrâni, în funcție de o listă.  Astfel, se asigură că între aceștia nu existe nicio legătură de rudenie și că vor avea copii sănătoși.

Documentarul surprinde comunitatea din perspectiva a doi tineri proaspăt căsătoriți, Paul și Pearl. La fel ca în cazul celorlalte cupluri și uniunea acestora a fost hotărâtă de cei 12 lideri ai comunității. Din lista celor 530 de membri ai comunității, aceștia au găsit 5-6 potențiale soții pentru Paul, care corespundeau cerințelor: erau de vârstă apropiată și nu erau înrudite. Mirilor le este interzis să comunice până în momentul în care se stabilește aranjamentul, căci în caz contrar „lucrurile ar putea deveni imorale” conform afirmațiilor tânărului.

Femeile își acceptă soarta și  se supun voinței bărbaților. Contracepția este interzisă în cadrul sectei și astfel, majoritatea cuplurilor au 12 copii. În comunitate se nasc anual 30-40 de copii, iar în cazul în care apar complicații doar tatăl poate hotărî dacă va duce nou-născutul la spital.

Documentarul a stârnit reacții negative pe rețelele de socializare, cu atât mai mult cu cât liderul-fondator a fost închis în anii 1990 pentru agresiuni și abuzuri sexuale asupra unor tinere cu vârste între 12 și 19 ani.
 
    

×
Subiecte în articol: Gloriavale