x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fraţii El Bakraoui ar fi avut iniţial drept ţinte centralele nucleare din Belgia (presă)

Fraţii El Bakraoui ar fi avut iniţial drept ţinte centralele nucleare din Belgia (presă)

24 Mar 2016   •   11:17
Fraţii El Bakraoui ar fi avut iniţial drept ţinte centralele nucleare din Belgia (presă)

Autorităţile belgiene au reuşit să evite un scenariu mult mai grav anihilând o parte a celulei teroriste în urma operaţiunii din cartierul bruxellez Forest şi a arestării lui Salah Abdeslam şi a complicelui său Choukri în cartierul Molenbeek, relatează joi La Derniere Heure (DH). Potrivit ziarului belgian, autorităţile au forţat astfel celula aflată la originea atentatelor de la Bruxelles să-şi accelereze planul şi aceasta nu a mai vizat ţintele stabilite iniţial, printre care centralele nucleare din Belgia.

Potrivit informaţiilor DH, cele două persoane care au ridicat camera ascunsă în faţa domiciliului directorului programului de cercetare şi dezvoltate nucleară belgian erau fraţii Ibrahim şi Khalid El Bakraoui, la puţin timp după atentatele de la Paris din noiembrie 2015.

Înregistrarea video de circa zece ore a fost confiscată în decembrie de la unul dintre suspecţii în atentatele de la Paris, Mohamed Bakkali, şi în ea pot fi urmărite venirile şi plecările acestui director al programului nuclear.

După confiscarea înregistrării video, anchetatorii au înţeles că ţintele teroriştilor erau susceptibile să pună în pericol mai mult ca oricând securitatea naţională, notează La Derniere Heure.

În urma aflării acestei informaţii, la data de 17 februarie un număr de 140 de militari au fost detaşaţi la centrale nucleare ale ţării pentru a asigura securitatea, iar DH speculează că acest lucru ar fi putut să-i determine pe terorişti să-şi schimbe planurile şi să vizeze ţinte mai 'uşoare', precum o staţie de metrou sau aeroportul.

După dublul atac care a îndoliat Bruxellesul, ancheta a ajuns la o certitudine, scrie ziarul. Una şi aceeaşi celulă a comis atacurile de la Paris şi Bruxelles, o reţea orchestrată de tineri belgieni, dintre care majoritatea au luptat în Siria, relatează DH.

Najim Laachraoui, din Schaerbeek, şi fraţii Ibrahim şi Khalid El Bakraoui, din Laeken, sunt autorii celui grav atentat din istoria ţării. Ei au fost identificaţi oficial de parchetul federal. Laachraoui şi Ibrahim El Bakraoui au detonat genţile cu explozibili aflate asupra lor pe aeroportul din Zaventem, în timp ce responsabil pentru atacul din staţia de metrou Maelbeek ar fi Khalid El Bakraoui.

Bilanţul actualizat miercuri seară de Ministerul Afacerilor Sociale este de 31 de morţi şi 300 de răniţi, dintre care 61 se află la terapie intensivă.

Cei trei kamikaze erau suspecţi care se aflau de luni de zile în colimatorul anchetatorilor după atentatele de la 13 noiembrie 2015 de la Paris.

'Ştiam că acest lucru se va întâmpla. Fără îndoială ei şi-au grăbit operaţiunile pentru că s-au simţit sub presiune. Chiar dacă nu am reuşit să evităm aceste atentate, se poate spune că amploarea ar fi putut fi mult mai mare dacă teroriştii ar fi putut să-şi pună în execuţie planul cum intenţionau iniţial. Au trebuit să opteze pentru ţinte mai uşoare', a estimat o sursă din poliţie.

Ceilalţi presupuşi membri ai celulei, Mohamed Belkaid, Salah Abdeslam şi Ahmed Choukri au putut fi neutralizaţi înainte de atacuri, autorităţile arestându-i pe ultimii doi în viaţă.

Miercuri, cel puţin un bărbat era încă în libertate, cel fotografiat cu pălărie şi ochelari fumurii în dreapta lui Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui. Identitatea sa nu a fost făcută publică miercuri, parchetul federal precizând că nu a fost identificat.

Un alt element important făcut public de anchetatori este descoperirea unui 'testament' găsit într-un laptop abandonat într-o pubelă. Potrivit procurorului Frédéric Van Leeuw, Ibrahim afirma în acest 'testament' că este precipitat, că nu ştie ce să mai facă, că nu se mai simte 'în siguranţă' şi că este 'căutat peste tot'. 'Dacă mai durează mult, riscă să termine alături de el într-o celulă', se mai menţionează în document, referindu-se probabil la arestarea lui Salah Abdeslam, vineri, în cartierul Molenbeek.

Miercuri dimineaţă, un bărbat a fost reţinut la domiciliul său din Anderlecht de unităţi speciale ale poliţiei federale. Luat iniţial drept Laachraoui, bărbatul s-a dovedit a fi Oussama A., potrivit informaţiilor DH. Miercuri seară nu se ştia dacă el a jucat vreun rol în atentate, însă el oricum ar fi fost eliberat.

Potrivit unui informaţii difuzate de canalului privat flamand VTM, atentatul ar fi fost iniţial plănuit pentru lunea de Paşti. Informaţia nu a putut fi confirmată, dar ideea conform căreia atacurile teroriste de la Bruxelles ar fi fost grăbite se precizează, mai scrie DH. AGERPRES

×