x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania nu atrage suficienţi imigranţi est-europeni, pierzând o oportunitate importantă (experţi)

Germania nu atrage suficienţi imigranţi est-europeni, pierzând o oportunitate importantă (experţi)

de Mediafax    |    21 Iul 2011   •   12:51

Germania nu atrage suficienti imigranti, in pofida anularii restrictiilor de pe piata muncii in luna mai, Guvernul de la Berlin fiind criticat pentru sansa pierduta in 2004, cand alte tari europene au permis accesul muncitorilor est-europeni, informeaza ziarul The Local, in editia online.

Temerile initiale erau ca angajatii care accepta salarii mici vor invada piata muncii, astfel ca Germania decidea in 2004 sa mentina restrictiile pe piata muncii.

In mai 2011, aceste restrictii au fost anulate, dar statisticile arata ca sansa de a atrage tineri muncitori entuziasti probabil a fost pierduta. Desi au venit 10.324 de imigranti din state precum Polonia, Lituania si Slovenia in mai, cresterea nu a fost pe masura asteptarilor.

Chiar inainte de anularea restrictiilor pe piata muncii, intre 4.500 si 6.500 de est-europeni s-au mutat in fiecare luna in Germania, conform statisticilor oficiale. Dupa graba initiala, tendinta s-a redus treptat, iar in iunie au venit doar 7.342 de imigranti est-europeni.

Unii experti sugereaza ca teama de imigratie a condus la pierderea unei oportunitati importante, numerosi imigranti calificati mergand in alte tari.

"Germania nu este la fel de importanta pentru muncitorii calificati ca tari precum Marea Britanie sau Irlanda", explica Herbert Brücker, un expert in fenomenul imigratiei.

×