x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe IMAGINI DRAMATICE din redacţia Charlie Hebdo, după atacul teroriştilor!

IMAGINI DRAMATICE din redacţia Charlie Hebdo, după atacul teroriştilor!

08 Ian 2015   •   15:24
IMAGINI DRAMATICE din redacţia Charlie Hebdo, după atacul teroriştilor!

Publicația franceză Le Monde a publicat, astăzi, o imagine surprinsă în redacția săptămânalului satiric Charlie Hebdo, din Paris, imediat după atacul teroriștilor, în urma căruia 12 persoane și-au pierdut viața, iar alte 11 au fost rănite grav.

În atentat au fost uciși opt jurnalişti, printre care se numără caricaturiştii Cabu, Charb, Tignous şi Wolinski, extrem de cunoscuţi în Franţa.

Charb, alias Stéphane Charbonnier, în vârstă de 47 de ani, ocupa postul de director al publicaţiei după plecarea lui Philippe Val în 2009. El a mai lucrat la publicaţiile L'Echo des Savanes, Télérama, Fluide Glacial şi L'Humanite.

Cabu, 76 de ani, care a lucrat pentru periodice ca Rock&Folk, La Grosse Bertha, Le Figaro, Le Monde şi Hara-Kiri, a publicat numeroase albume, printre care Le Grand Duduche, L'Ennemi intérieur şi Mon boeuf.

Tignous colabora cu publicaţiile Charlie Hebdo şi cu Fluide Glacial, iar Wolinski, 80 de ani, mai lucrase la publicaţiile Action, L'Humanité, Le Nouvel Observateur şi Paris Match.

×