x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul premier norvegian Jens Stoltenberg, desemnat secretar general al NATO.

Fostul premier norvegian Jens Stoltenberg, desemnat secretar general al NATO.

de Agerpres    |    28 Mar 2014   •   17:27
Fostul premier norvegian Jens Stoltenberg, desemnat secretar general al NATO.

Fostul premier norvegian Jens Stoltenberg a fost desemnat vineri de cei 28 de ambasadori ai statelor membre NATO să ocupe de la 1 octombrie postul de secretar general al acestei organizaţii, relatează AFP şi Reuters, citând un comunicat al Alianţei Nord-Atlantice.

De asemenea, actualul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a scris pe Twitter că Stoltenberg (55 de ani) este persoana potrivită care să preia acest post, într-o perioadă în care criza din Ucraina a arătat că NATO are nevoie de un leadership puternic şi hotărât.

Conform procedurii de selecţie, secretarul general NATO trebuie să fie un politician cu experienţă provenit obligatoriu dintr-unul din statele membre ale Alianţei şi este numit la conducerea acesteia pentru un mandat de patru ani. În mod tradiţional, el este este un european, în timp ce comandamentul militar al Alianţei este subordonat unui american.

Alegerea secretarului general al NATO are loc după consultări diplomatice informale între statele membre, care propun candidaţi. Până nu se ajunge la un consens asupra viitorului titular al postului, nu este confirmată nicio numire.

Mandatul lui Rasmussen expiră pe data de 1 octombrie acest an. Succesorul său, Jens Stoltenberg, a fost timp de aproape zece ani premier al Norvegiei, până când a pierdut alegerile desfăşurate anul trecut în luna septembrie.

Jurnaliştrii de la publicaţia franceză Le Monde spun că, în căutarea unei persoane care să poată menţine o poziţie fermă faţă de Moscova, SUA ar fi reactivat candidatura “ultra-atlantistului” Radoslaw Sikorski, actualul ministru polonez de Externe, foarte angajat în criza ucraineană. Sikorwski n-a obţinut, însă, unanimitatea la Paris şi la Londra.

Potrivit presei norvegiene, în favoarea lui Jens Stoltenberg a fost şi faptul că, în timpul mandatului său de premier, a stabilit relaţii strânse cu Moscova – lucru care ar putea fi util pentru restabilirea dialogului NATO – Moscova.

Ziariştii norvegieni amintesc însă şi de un episod delicat, în acest context, din cariera politică a lui Stoltenberg: acela în care, ca preşedinte al Tineretului social-democrat, a cerut ca Norvegia să se retragă din NATO.

Potrivit dcnews.ro, preşedintele Traian Băsescu ar fi luat în calcul, anul trecut, postul de secretar general al NATO, fiind susţinut de SUA şi câteva cancelarii europene.

Preşedinţia a dezminţit, însă, la acea dată, această ipoteză.

"La nivelul statului român, în prezent, nu se discută, nu s-a discutat nici până în acest moment despre o posibilă candidatură a cuiva din partea statului român sau a președintelui României pentru funcția de secretar general al NATO", s-a arătat într-un comunicat al preşedinţiei.


×
Subiecte în articol: jens stoltenberg secretar general nato