x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O avalanşă a lovit o zonă rezidenţială din principala aşezare a Arhipelagului Svalbard, administrat de Norvegia

O avalanşă a lovit o zonă rezidenţială din principala aşezare a Arhipelagului Svalbard, administrat de Norvegia

21 Feb 2017   •   17:48
 O avalanşă a lovit o zonă rezidenţială din principala aşezare a Arhipelagului Svalbard, administrat de Norvegia

O avalanşă a lovit marţi o zonă rezidenţială din principala aşezare de pe Arhipelagul Svalbard, un teritoriu insular în Oceanul Arctic, situat la 600 de kilometri de coastele Norvegiei, fără a fi semnalate victime sau pagube materiale, relatează DPA. 

Cel puţin două clădiri cu şase etaje din localitatea Longyearbyen au fost afectate de avalanşa care a măturat mai multe maşini şi snowmobile, a informat cotidianul 
Svalbardposten. 

Kjerstin Askholt, guvernatoarea arhipelagului Svalbard, a dispus evacuarea clădirilor din apropiere. 

Zona afectată de avalanşă se află la poalele muntelui Sukkertoppen, în apropierea unei alte zone afectate de acelaşi fenomen natural în decembrie 2015, atunci când două persoane şi-au pierdut viaţa după ce avalanşa a lovit mai multe clădiri. 

Arhipelagul este administrat de Norvegia şi are o populaţie de circa 2.700 locuitori.

AGERPRES

×