Opoziţia ucraineană a început strângerea de semnături necesare pentru destituirea Guvernului condus de premierul Mikola Azarov, după ce Executivul de la Kiev, contrar tuturor aşteptărilor, a decis joi să suspende pregătirile pentru semnarea Acordului de Asociere la UE, ce era prevăzută la summitul Parteneriatului Estic la Vilnius (28-29 noiembrie), relatează Ria Novosti.
“Un Guvern antinaţional”
“Am început strângerea de semnături pentru o moţiune de neîncredere în Guvern. Este un Guvern antinaţional şi care trebuie demis”, a declarat Arseni Iaţeniuk, liderul facţiunii formaţiunii de opoziţie Batkivşcina, a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko.
Potrivit acestuia, Guvernul şi-a încălcat propriile legi şi regulamente, prin care timp de trei ani a promis integrarea europeană.
Iaţeniuk a mai spus că opoziţia ucraineană intenţionează să organizeze consultări politice cu populaţia, făcând apel către toţi cetăţenii Ucrainei să vină duminică la mitingul din Piaţa Independenţei din Kiev, în sprijinul integrării europene a Ucrainei.
Mobilizare pe Net
Aproximativ 2.000 de susţinători ai integrării Ucrainei în UE au ieşit în noaptea de joi spre vineri în stradă la Kiev, organizându-se prin intermediul reţelelor sociale, pentru a denunţa decizia Guvernului. Manifestaţii de protest au avut loc şi în alte oraşe ucrainene, precum Doneţk, Ujgorod, Ivano-Frankovsk, Luţk, Harkov şi Lvov.
Opoziţia a avertizat că va continua să-şi scoată susţinătorii în stradă până la summitul Parteneriatului Estic, preconizat pentru 28-29 noiembrie, la care Ucraina trebuia să semneze asocierea la UE. Duminică se aşteaptă să se desfăşoare în Ucraina o manifestaţie de amploare în favoarea integrării europene.
Temporizare?
Între timp, Guvernul ucrainean susţine că negocierile vizând Acordul de asociere la UE au fost suspendate până se va clarifica problema dacă UE este dispusă să compenseze pierderile economice ale Ucrainei în urma reducerii comerţului cu Rusia şi ţările CSI, după cum a declarat joi seara vicepremierul ucrainean Iuri Boiko, citat de Ria Novosti.
Bomba de joi
Guvernul ucrainean a suspendat joi negocierile privind Acordul de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, invocând nevoia de a promova relaţiile economice cu Rusia şi celelalte ţări din Comunitatea Statelor Independente (CSI). În aceeaşi zi, Rada Supremă (Parlamentul unicameral) a respins toate cele şase proiecte de legi care prevedeau transferul în străinătate a opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, pentru îngrijiri medicale, o cerinţă a UE pentru ca Ucraina să poată semna Acordul de Asociere de la Vilnius. Fostul premier ispăşeşte în prezent o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere pentru un contract gazier cu Rusia, în urma unui proces, considerat de opoziţie şi UE ca având un puternic substrat politic.
Ce crede România
Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, consideră că decizia Ucrainei de a suspenda pregătirea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este regretabilă, dar că UE şi-ar putea concentra eforturile asupra Republicii Moldova, relatează agerpres.ro.
"E o decizie regretabilă până la urmă din perspectiva interesului european, dar şi din perspectiva interesului pe termen mediu şi lung al Ucrainei şi în orice caz din perspectiva României. Pentru că Ucraina e cel mai mare vecin al României şi România pe fond a fost un susţinător constant al obiectivelor europene ale Ucrainei. Avem tot interesul într-o Ucraină mai europeană, mai democratică, mai prosperă, cu care să putem avea o relaţie de cooperare mai strânsă şi în care să putem discuta şi aspecte precum cel legate de minoritatea română din Ucraina", a declarat Titus Corlăţean.
Şeful diplomaţiei susţine că, în urma analizei realizate de Consiliul Afacerilor Externe din România, a reieşit că Ucraina a îndeplinit zece şi jumătate din cele 11 mari condiţionalităţi impuse de Uniunea Europeană.
Titus Corlăţean a mai spus că fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, aflată în detenţie, a exprimat în scris o susţinere clară pentru semnarea acordului de la Vilnius.
"Eu cred că, paradoxal, dacă această decizie luată de conducerea politică a Ucrainei se va menţine, cred că se vor concentra eforturile Uniunii Europene asupra Republicii Moldova, a Georgiei şi cred că vor fi efecte mai degrabă benefice pentru cele două ţări", a mai spus ministrul Afacerilor Externe.