Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Invazia lansată de Moscova la sfârșitul lui februarie 2022 a zdruncinat concepte ce păreau de neclintit și a dus la apariția unor situații de neconceput cu trei ani în urmă.
Statutul de superputere militară al Rusiei s-a tocit, Kremlinul a evitat cu emoții o revoltă pornită de un apropiat al președintelui Vladimir Putin, iar dronele au modificat complet strategiile pe câmpul de luptă, făcând inutile, încă din primele zile ale războiului, coloanele de tancuri aruncate de Moscova asupra Ucrainei.
În tabăra aliaților, Statele Unite au trecut de la statutul de principal susținător - militar și ideologic - al Kievului la cel al unui negociator rapace, care își condiționează sprijinul în mod tranzațional, de pe poziții de forță, în încercarea de a controla resursele Ucrainei.
Mai mult, din dorința de a intra cu orice preț în grațiile Moscovei pentru a încheia cât mai rapid o înțelegere de pace în Ucraina, noua administrație de la Casa Albă s-a transformat în portavocea Kremlinului și dă senzația acum că vrea să scape de președintele Volodimir Zelesnki, pe care America îl susținuse în mod ferm până în urmă cu o lună.
În același timp, oricât de spontană sau de impulsivă ar fi fost remarca rostită la Bruxelles de noul secretar american al Apărării, Peter Hegseth, potrivit căreia SUA nu mai sunt garantul securității europene, aceasta a răsturnat opt decenii de norme diplomatice și militare pe Bătrânul Continent.
Chiar dacă a fost gândită la Washington ca o cacealma menită să forțeze creșterea cheltuielilor de securitate ale europenilor, afirmația lui Hegseth, susțin voci de pe ambele maluri ale Atlanticului, a fost total hazardată și riscă să creeze fisuri adânci în domeniul securității nucleare a NATO.
De acum înainte, Kremlinul va fi conștient de slăbiciunea apărută peste noapte în mijlocul alianței transatlantice și va acționa în consecință.
Citește pe Antena3.ro
Printr-o singură frază, Hegseth a transformat un conflict, în care Moscova fusese complet izolată și pusă la colț, într-o reordonare haotică a securității continentale, în care Rusia și-ar putea extinde dominația la vest de granițele sale.
Timp de decenii, Europa a considerat garanțiile de securitate americane ca fiind o certitudine, iar acum s-a trezit brusc că trebuie să își imagineze o lume fără acestea, menținându-se în același timp cu fermitate alături de Ucraina și insistând ca orice pace să fie justă.
Șefa politicii externe a Uniunii Europene a declarat cu două zile în urmă că graba în vederea încheierii unei înțelegeri proaste „ar servi doar la încurajarea tiranilor din întreaga lume”.
Apartenența la NATO este „cea mai puternică și mai ieftină garanție de securitate”, iar „ajutorul pentru Ucraina nu este un act de caritate, ci o investiție în securitatea noastră”, a mai spus Kaja Kallas.
Trădare neașteptată
Noua abordare a Casei Albe a ajuns și în tranșeele de pe linia frontului, acolo unde militarii ucraineni, în număr insuficient, sunt epuizați după trei ani de lupte, dar nu se gândesc să capituleze.
Aceștia sunt însă dezamăgiți de poziția președintelui Trump, care, consideră ei, nu vrea decât încheierea unei înțelegeri rapide, lipsită de consistență, în termenii doriți de Moscova.
Un ofițer ucrainean de informații dintr-un oraș de pe linia frontului mărturisea, de altfel, recent, într-un interviu acordat CNN: „Ne simțim cu toții trădați de când Trump a început să vorbească despre «planurile sale de pace». Nu aș fi surprins dacă el este cel mai bun agent al Rusiei. Trebuie să rezistăm... asta e tot.”.
La rândul lui, un comandant de batalion a dezvăluit că discuțiile despre pace au avut un impact asupra recrutării, deoarece potențialii soldați spun acum: „Poate că totul se va termina într-o lună sau două, voi aștepta!”.
El a adăugat că discuțiile despre prăbușirea Ucrainei, după șase luni fără ajutor american, sunt premature: „Ne vom descurca cumva, nu există nicio intenție de capitulare.”.
În schimb, forme de capitulare au răzbătut din primele detalii ale planului de negociere al administrației Trump. Hegseth menționase Moscovei, de altfel, concesiile ca Ucraina să nu adere la NATO și nici să nu recupereze nimic din teritoriul pierdut, încă dinainte ca discuțiile să fi început.
Revizionismul Casei Albe a devenit astfel o extensie sumbră a aparentei curse a actualei administrații de la Washington de a obține o destindere a relațiilor cu Kremlinul cu orice preț.
Rusia, readusă la viață
În urmă cu trei ani, narațiunea paralelă a Rusiei - conform căreia a fost forțată să acționeze pentru a preveni extinderea NATO, iar Ucraina trebuie să fie denazificată – s-a izbit rapid de realitatea cruntă a fragilității armatei lui Putin pe linia frontului, precum și de izolarea internațională care începea să-și facă simțită efectele.
După revenirea lui Trump la putere, discursul Moscovei a fost readus brusc la viață, fiind repetat, parțial, chiar de către cel mai puternic om al planetei și cercul său de apropiați.
Și astfel, la marcarea celui de-al treilea an care a trecut de la declanșarea războiului din Ucraina, tot mai mulți lideri și analiști occidentali se întreabă cine îi transmite lui Trump toate aceste teme de discuții, atât de dragi Kremlinului. Televiziunea rusă de stat este de părere că este vorba chiar de către președintele Putin, în conversațiile sale cu șeful Casei Albe.
Până de curând, unitatea occidentală s-a dovedit de neclintit în timpul războiului. Chiar dacă națiunile europene au avut comentarii diferite față de Rusia, acestea au acționat în mare parte la unison, mai de fiecare dată, atunci când a venit vorba despre invazia rusească.
Acum, însă, europenii sunt confruntați cu un scenariu halucinant: America, principalul susținător al Ucrainei, este convinsă cumva că Rusia i-ar putea deveni aliat, iar democrațiile occidentale, partenerele tradiționale ale SUA, s-au transformat însele, peste noapte, în regimuri opresive.
Pare naiv ca cineva de la Washington să își închipuie un viitor în care Moscova renunță la principalul său finanțator și vecin, China – marele rival al americanilor -, în favoarea unei alianțe cu SUA.
De altfel, speculând la rândul său momentul, Beijingul pare să fi sărit acum în barca europenilor, pledând printr-un discurs asemănător cu cel al Bruxelles-ului în favoarea încheierii unei „păci juste” - și nu a unei înțelegeri pripite - pentru Ucraina.
Perspective sumbre
La trei ani de la izbucnirea războiului, Zelenski a declarat că s-ar da la o parte, dacă acest gest ar aduce pacea în Ucraina, în schimbul primirii țării sale în NATO.
Realitatea dureroasă pare să sugereze însă că relația sa tensionată cu Trump riscă să devină un obstacol în calea oricărei inițiative diplomatice.
Cu toate acestea, alternativa ar fi și mai rea. Schimbarea președintelui pe timp de război sau predarea puterii către un succesor desemnat nu ar face decât să sporească afirmațiile false ale Moscovei în privința ilegitimității lui Zelenski.
Pe de altă parte, potrivit criticilor actualei administrații de la Washington, nici justificarea Casei Albe în privința necesității opririi cu orice preț a războiului nu stă în picioare.
Potrivit acestora, un acord de pace pripit, care slăbește apărarea Ucrainei, riscă să-i ajute pe ruși să-și refacă forțele pentru a cuceri în viitorul apropiat și mai mult teritoriu. „Și mai mulți oameni vor muri, dacă pacea eșuează sau este slabă!”, mai spun ei.
Într-un moment în care cel mai mare război din Europa de după anii ’40 intră în al patrulea an, viitorul nu pare luminos pentru europeni. Senzația generală este cea a unui Trump gata să cadă la pace cu Putin cât mai rapid, indiferent de interesele strategice ale aliaților săi occidentali și ale Kievului. Iar dacă poate obține controlul asupra unor resurse importante ale economiei ucrainene, cu atât mai bine.
Între timp, Kremlinul pare să-i fi sărit din nou în ajutor șefului Casei Albe. Administrația prezidențială de la Moscova a transmis ieri că vrea să găsească o soluție la conflictul din Ucraina, discutând cu SUA.
Concomitent, Rusia a acuzat Europa că dorește continuarea ostilităților, în plină „apropiere” ruso-americană, realizată prin intermediul adoptării unei poziții mai conciliante față de Moscova de către președintele Trump.
