x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Referendum în premieră pentru Bulgaria postcomunistă

Referendum în premieră pentru Bulgaria postcomunistă

de Marina Constantinoiu    |    28 Ian 2013   •   17:48
Referendum în premieră pentru Bulgaria postcomunistă
Sursa foto: Valentina Petrova/AP/Agerpres

Bulgaria a organizat duminică primul referendum naţional din istoria sa postcomunistă, dar acesta va fi invalidat, din cauza slabei prezenţe la vot. Tema referendumului a fost construirea unei centrale nucleare bulgaro-ruse. Peste 60% dintre votanţii la referendum au susţinut proiectul, numai că prezenţa la urne s-a situat între 20,5% şi 21,8%, potrivit institutelor de sondare a opiniei publice Gallup şi Alpha Research, citate de AFP.

Încă o rundă?
După numărarea tuturor buletinelor de vot, s-a constatat că 60,66% dintre alegători au fost în favoarea construirii unei centrale nucleare la Belene (în nordul ţării), proiect abandonat de Guvern în luna martie, din cauza costurilor sale prea mari. Participarea la vot ar fi trebuit să fie de cel puţin 60% pentru ca proiectul să fie validat, dar ea nu a fost decât una de circa 20%. Comisia electorală centrală nu a anunţat cifrele exacte ale participării, dar în cursul zilei de marţi acestea ar putea fi cunoscute, după numărarea voturilor bulgarilor aflaţi în străinătate, precizează AFP.

Rata participării la vot nu este chiar indiferentă, ci prezintă un anumit interes, pentru că, dacă se depăşesc cele 20%, Parlamentul va fi obligat să dezbată chestiunea din nou, într-un termen de trei luni. AFP comentează însă că şansele proiectului de a se impune la o nouă dezbatere sunt aproape nule. Guvernul conservator GERB, al premierului Boiko Borissov, dispune de majoritatea necesară respingerii proiectului de construire a centralei de la Belene şi a declarat duminică seara că se va opune proiectului şi în Parlament, dar opoziţia socialistă a anunţat că, dacă la vară va câştiga alegerile, va relua construirea centralei.

Bine pentru alegeri
Potrivit analiştilor, acest prim referendum din istoria postcomunistă a Bulgariei a permis în primul rând o coeziune mai bună în rândul partidelor, în special la socialişti, în vederea legislativelor.

Încă din primele ore după închiderea urnelor, toţi politicienii au început să-şi revendice victoria la referendum, fiecare interpretând rezultatele după bunul său plac. Dacă există ceva cert în aceste condiţii, este că subiectul va fi foarte exploatat în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din iulie. Susţinătorii proiectului pentru o centrală nucleară la Belene se bucură de faptul că majoritatea voturilor au fost de “DA”, iar oponenţii susţin că rezultatul de 60% din 20% de alegători înseamnă că doar 13% din populaţie susţine construirea acestei centrale. Vicepremierul Ţvetan Ţvetanov a spus chiar că 88% dintre bulgari s-au opus construirii centralei: 80% prin absenteism, iar restul de 8% prin votul cu ''NU''.

Analistul Petko Gheorghiev crede că, prin boicotarea referendumului, majoritatea cetăţenilor au arătat cartonaşul galben politicienilor. Aflat în studioul postului naţional de televiziune, Gheorghiev a declarat că, dacă politicienii îşi doresc ca prezenţa să fie mai ridicată, trebuie să introducă votarea electronică, iar scrutinele să aibă loc în zile lucrătoare.

×
Subiecte în articol: bulgaria referendum