x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ţări NATO au început să furnizeze arme Ucrainei, anunţă ministrul Apărării din această ţară

Ţări NATO au început să furnizeze arme Ucrainei, anunţă ministrul Apărării din această ţară

de Agerpres    |    14 Sep 2014   •   08:57
Ţări NATO au început să furnizeze arme Ucrainei, anunţă ministrul Apărării din această ţară

Ministrul ucrainean al apărării Valeri Gheletei a anunţat că a început procesul de furnizare de arme Kievului din partea unor ţări membre NATO, informează duminică agenţia RIA Novosti, în ediţia rusă online.

El a reamintit că la începutul lunii septembrie a fost împreună cu preşedintele ucrainean la summitul NATO unde a cerut alianţei ajutor pentru Ucraina.

"De asemenea, am discutat (la summit) într-un format închis cu miniştrii apărării marilor puteri ale lumii, cei care ne pot ajuta, ei ne-au ascultat şi la noi acum se desfăşoară procesul de furnizare a armelor", a declarat Gheletei sâmbătă seară, într-un interviu la "Canalul cinci" ucrainean.

El a adăugat că în acest sens "procesul a început". "Acest proces a început şi eu simt că tocmai aceasta este calea pe care trebuie să meargă", a mai afirmat ministrul ucrainean al apărării.

Anterior, preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko a anunţat că a fost capabil să negocieze cu un număr de ţări membre NATO privind livrări directe de arme moderne Ucrainei. Potrivit consilierului preşedintelui Ucrainei Iuri Luţenko, la summitul NATO din Ţara Galilor s-a ajuns la un acord asupra furnizării de arme din Statele Unite, Franţa, Polonia, Norvegia şi Italia. Toate aceste ţări au negat ulterior această declaraţie, dar preşedintele Ucrainei a insistat că a reuşit totuşi să cadă de acord cu o serie de ţări membre NATO asupra livrărilor directe de arme moderne, aminteşte RIA Novosti.

NATO a declarat în mod repetat că organizaţia în sine nu poate furniza Ucrainei arme şi alte echipamente militare, întrucât nu dispune de ele. În acest caz, secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a precizat în faţa reporterilor că NATO "nu va interveni" în deciziile individuale ale statelor membre de a furniza arme Ucrainei. 

×
Subiecte în articol: arme ucraina ucraina sprijin nato ucraina