x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump și Kim, între show și foaia de parcurs

Trump și Kim, între show și foaia de parcurs

de Şerban Mihăilă    |    28 Feb 2019   •   09:36
Trump și Kim, între show și foaia de parcurs

La opt luni de la primul lor summit, liderii american, Donald Trump, și nord-coreean, Kim Jong-un, s-au întâlnit ieri, la Hanoi, unde timp de o zi și jumătate ar trebui să depășească stadiul de reality-show în care s-au complăcut la Singapore și să treacă la un nivel superior: trasarea unui program clar, cu termene- limită, pentru denuclearizarea Coreei de Nord.

Începută cu o strângere de mână şi zâmbete, într-o scurtă sesiune pentru fotoreporteri, la hotelul „Metropole” din capitala Vietnamului, reuniunea la vârf dintre Trump și Kim era așteptată cu mare interes de întreaga planetă, fiind percepută ca un test pentru capacitatea Casei Albe de a depăși limbajul vag utilizat la Singapore și de a obține din partea Phenianului mai mult decât un simplu angajament de complezență, care a trasat linii generale, lipsite de substanță. Pe fondul președinției sale neconvenționale, Trump și-a asumat cea mai extravagantă mișcare politică în iunie anul trecut, atunci când, ignorând sfaturile consilierilor săi și ale unor diplomați americani de carieră, a hotărât să-l întâlnească pe dictatorul care sfidase brutal, până atunci, legislația internațională în materie de proliferare nucleară, reușind să-i irite până și pe ruși și chinezi, aliații lui tradiționali. La vremea respectivă, o serie de surse americane dezvăluiau că, pe drumul spre Singapore, la bordul „Air Force One”, Trump nu era preocupat în niciun fel de cum ar fi putut fi denuclearizat Phenianul și se concentra numai pe modul în care urmau să fie amplasate camerele ce trebuiau să surprindă momentul primei sale strângeri de mâini cu Kim. Mai mult, la Singapore, nesfătuit de nimeni, Trump a șocat atât Coreea de Sud, cât și Pentagonul, anunțând inițial că SUA sunt de acord să suspende exercițiile militare din Peninsula Coreeană, pe care le-a catalogat drept „provocări”, spre satisfacția nedisimulată a Beijingului și Phenianului. În schimb, SUA au obținut oprirea testelor nord-coreene cu rachete balistice și repatrierea rămășițelor pământești ale americanilor uciși în timpul Războiului Coreean. Reuniunea a fost considerată de criticii lui Trump drept o mare victorie obținută de Kim.

Fără angajamente ferme?  

La opt luni de la reuniunea din Singapore, oficialitățile americane, citate de BBC, au recunoscut săptămâna trecută că între cele două părți nu există încă criterii clare pentru definirea „denuclearizării” și nici nu există progrese diplomatice semnificative. În acest context, membri ai administrației de la Washington și observatorii politici se tem ca nu cumva Trump să încheie la Hanoi o altă înțelegere „oarecare”, fără constrângeri asupra lui Kim. Într-un scenariu optimist, Trump ar putea cere Phenianului un program clar, cu termene-limită, pentru denuclearizare. Reuniunea s-ar putea încheia însă, mai degrabă, prin semnarea unei declarații de pace în Peninsula Coreeană, document cu valoare simbolică într-o zonă aflată încă în război. De asemenea, SUA și Coreea de Nord ar putea stabili „birouri de legătură”, ca prim pas pentru stabilirea relațiilor diplomatice. 

„Primul summit a fost un mare succes. Cred că acesta va fi la fel sau chiar mai mult decât primul”.

Donald Trump

×