Într-o ţară care a ajuns nostalgică după comunism, românii duc dorul unui erou la care să se poată raporta, pentru că prin tradiţie românilor le plac figurile puternice, scrie Washington Post, amintind de Vlad Ţepeş, cel care i-a învins pe turci, dar şi pe Nicolae Ceauşescu, cel care a înfruntat Kremlinul şi a obţinut o anumită autonomie în blocul sovietic.
Aşa că faptul că fiul fostului dictator e privit pozitiv de români nu pare să-i mire pe jurnaliştii americani. De altfel, declaraţia lui Valentin Ceauşescu este pusă chiar în finalul reportajului făcut în Bucureşti, ca o concluzie: "Oamenii au început să vină la mine să să spună «de ce nu candidezi la preşedinţie?».
"Astăzi, când noul stat membru al Uniunii Europene se confruntă cu un haos economic şi mărirea decalajului dintre bogaţi şă săraci, din ce în ce mai multe persoane încep să-şi amintească nu de problemele din ultimii ani ai regimului Ceauşescu, ci de timpurile în care, în schimbul obedienţei, regimul său le oferea strictul necesar", scrie Washington Post.
Reportajul preluat de cotidianul american de la Associated Press începe cu Elena Bocanu, o femeie de 72 de ani, care s-a dus să aprindă o lumânare la mormântul lui Nicolae Ceauşescu. "Ne-ai dat case, ne-ai dat gaz să ne încălzim. Şi acum am ajuns să trăim ca nişte câini", a spus femeia, la mormântul fostului dictator.
Asemenea exprimări publice ale admiraţiei faţă de Ceauşescu sunt rare, notează jurnaliştii americani, care subliniază însă că greutăţile economice prin care trec îi fac pe români să regrete tot mai mult comunismul. Articolul citează şi un sondaj al CSOP, realizat în septembrie anul trecut, în care cei 49% din cei chestionaţi au spus că o duceau mai bine în perioada comunistă.
Nemulţumirile românilor au ieşit dramatic în evidenţă luna trecută, când un om s-a aruncat de la un balcon din Parlament – mai arată jurnaliştii străini, amintind de cazul Adrian Sobaru. Gestul bărbatului a atins o coardă sensibilă pentru mulţi români, care au văzut în gestul său un simbol al nedreptăţilor din societatea post-comunistă – notează Washington Post.
"În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, Bucureştiul era cea mai întunecată capitală din blocul sovietic", amintesc jurnaliştii străini, descriind mulţimea de oameni care tremura pe străzi în aşteptarea alimentelor raţionalizate şi care se temeau să se plângă, de teama că cel de alături ar putea fi un informator al Securităţii. Astăzi, imaginile din centrul Bucureştiului rivalizează cu cele din capitalele din vestul Europei, însă până şi în cartierele prospere sunt numeroase construcţii nefinalizate şi abandonate din cauza că dezvoltatorii au dat faliment. "Micul cerc de prosperitate" din centrul oraşului de 3 milioane de locuitori este înconjurat însă de zone care s-au schimbat foarte puţin, din vremea lui Ceauşescu, remarcă jurnaliştii americani.
Reportajul aminteşte şi de miile români care au protestat în ultimele luni din cauza problemelor economice ale ţării, precum şi faptul că guvernul s-a împrumutat de la FMI pentru a plăti salariile şi pensiile, şi că autorităţile de la Bucureşti au mărit TVA până la 24%, şi au tăiat, printre altele, indemnizaţiile pentru mame şi pentru persoanele cu dizabilităţi.
Mai mulţi români pe care i-au intervievat jurnaliştii au arătat că regretă regimul lui Ceauşescu, în care aveau o slujbă stabilă, o casă de la stat şi chiar vacanţe semisubvenţionate de stat.
"Regret căderea comunismului – nu pentru mine, dar când îi văd pe copiii şi nepoţii mei cum se chinuiesc", a declarat Simion Berar, un pensionar de 68 de ani. "Aveam slujbe sigure şi salarii decente în comunism. Aveam destul ca să mâncăm şi ne duceam în fiecare an în vacanţe cu copii", a mai precizat bărbatul.
Citește pe Antena3.ro