Prinţul George de Cambridge, născut la 22 iulie, va fi botezat miercuri cu apă din Iordan, în capela regală a Palatului Saint James din Londra, în cadrul unei ceremonii private ce marchează o distanţare de fastul regal obişnuit, relatează AFP.
În cadru intim
La ceremonie, ce va avea loc la ora locală 15:00 (14:00 GMT) în capela palatului Saint-James, au fost invitaţi să asiste numai principalii membri ai familiei regale şi câţiva apropiaţi. Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 87 de ani, şi prinţul consort Philip, de 92 de ani, stră-străbunci ai prinţului George, vor fi prezenţi la acestă ceremonie privată, precum şi prinţul Charles, bunicul patern, soţia acestuia Camilla şi prinţul Harry, potrivit listei de invitaţi anunţate de părinţi, prinţul William şi ducesa de Cambridge Kate. Nu lipsesc bunicii materni, Carole şi Michael Middleton, şi nici fratele şi sora lui Kate, James şi Pippa.
Şapte perechi de naşi!
Părinţii prinţului George au ales şapte perechi de naşi pentru fiul lor, în principal prieteni vechi. Aceştia sunt Oliver Baker, pe care cuplul l-a cunoscut la universitatea St Andrews, Emilia Jardine-Paterson, prietenă cu Kate, Hugh Grosvenor, Jamie Lowther-Pinkerton, Julia Samuel, William van Cutsem. La eveniment va participa şi Zara Tindall, verişoara prinţului William.
Apă din Iordan
Conform tradiţiei, arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al anglicanilor, îl va boteza pe prinţul George, făcându-i semnul crucii pe frunte şi turnând apă în trei rânduri pe capul prinţului. Apa sfinţită este din fluviul Iordan în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul, potrivit Evangheliei.
Cu această ocazie, prinţul George va purta o rochie de botez albă din dantelă şi satin, o replică a celei purtate în 1841 de fiica cea mare a reginei Victoria.
Trei generaţii de posibili monarhi
Regina Elisabeta va fi înconjurată la acest eveniment de trei generaţii de posibili monarhi: fiul cel mare, Charles, nepotul prinţul William şi strănepotul, micul prinţ George, menţionează AFP.
Pentru a imortaliza evenimentul, William şi Kate l-au ales pe fotograful britanic Jason Bell, cunoscut pentru portretele realizate unor celebrităţi ca Paul McCartney sau Scarlett Johansson. Lista invitaţilor, alegerea naşilor şi a locului pentru botez reflectă dorinţa cuplului regal, William şi Kate, de a se distanţa cumva de tradiţie. În istoria contemporană a familiei regale, mai mulţi membri - Elisabeta a II-a, prinţii Charles şi William - au fost botezaţi la Palatul Buckingham, reşedinţa londoneză a reginei.
Un loc simbolic
Dar părinţii micului prinţ George au preferat capela regală a Palatului Saint-James din Londra, un loc simbolic pentru William, deoarece acolo a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al mamei sale, Prinţesa Diana, în ajunul funeraliilor, în 1997.
Pentru familia regală, un astfel de botez este un eveniment de o mare importanţă, subliniază fostul şef de cabinet al prinţesei Diana, Patrick Jephson.
Nu a mai apărut în public
Prinţul George nu a mai fost văzut în public de când a apărut în braţele mamei în faţa maternităţii la o zi după ce s-a născut, la 22 iulie, imagine imortalizată de fotografi şi transmisă de televiziuni din lumea întreagă.
Un mic grup de simpatizanţi ai monarhiei s-a aflat în cursul dimineţii la porţile Palatului Saint-James, în speranţa de a-l vedea pe “bebeluşul regal”.
O pajişte cu flori, nu un buchet!
Prinţul George va primi în dar....o pajişte cu flori din judeţul Covasna, din partea contelui Tibor Kalnoky, un prieten de-ai bunicului său, care trăieşte în România.
Contele Kalnoky a mărturisit că ar fi vrut să trimită flori la botez, însă, având în vedere că acestea se ofilesc, a ales să ofere în dar o pajişte întreagă. “Prin acest gest am vrut ca pajiştea să facă cunoscut numele judeţului Covasna în toată lumea şi să fim mai preocupaţi de conservarea valorilor naturii. Familia regală a acceptat imediat cadoul, dar nu doreşte ca locaţia exactă să fie dată publicităţii. Am trimis la Londra poza cu pajiştea şi i-am informat în legătură cu speciile rare care pot fi întâlnite acolo. Botaniştii sunt foarte încântaţi de biodiversitatea din zonă. Aici se găsesc orhidee, dar şi alte specii protejate. Va fi decizia familiei regale când îi va arăta micului prinţ cadoul nostru”, a declarat Kalnoky, citat de metropol.hu.
Teren în Valea Zălanului?
Potrivit autorităţilor locale, citate de agerpres.ro, contele ar fi cumpărat în satul Valea Zălanului un teren “cu specii de flori foarte rare” cu intenţia de a-l dărui prinţului George.
Valea Zălanului e un sat izolat din judeţul Covasna, nu departe de Malnaş Băi, unde prinţul Charles al Marii Britanii a cumpărat mai multe case vechi, pe care le-a restaurat şi unde vine o dată pe an.
Kalnoky, un activist pentru protecţia mediului, care are grijă de proprietatea prinţului Charles din Transilvania, a fost invitat la nunta părinţilor prinţului George, William şi Kate Middleton, precizează Associated Press. “Prinţul Charles este îndrăgostit de viaţa rurală din România şi vizitează ţara în fiecare an”, adaugă sursa citată.
Citește pe Antena3.ro