Conducerea DNA vrea să pună în cârca procuroarei Iorga Moraru eșecul dosarului Microsoft-EADS. Ea a preluat cauza în iunie 2014 și a predat-o procurorului Matei Adrian George în 2016. Kovesi a explicat atunci că Moraru era foarte aglomerată, avea 150 de dosare în lucru. Abia în iulie 2017 Kovesi sesisează Inspecția Judiciară că procuroarea Moraru nu a calculat bine prescripțiile. Procurorului Matei, un fel de Veveriță în varianta masculină, garantat de tatăl câmpului tactic din Justiție, generalul SRI Dumbravă, i s-au dat dosare sensibile - Adamescu, Hexipharma, Brazilia (adică Dragnea) -, soldate cu morți sau abureli juridico-jurnalistice. Matei a reușit să-i acuze pe miniștrii Sandu și Vreme, predați încă din 2013 de Corpul de Control al primului-ministru, dar și pe denunțătorii Claudiu Florică și Dinu Pescariu; Tatomir Călin este singurul dintre directorii Microsoft România trimis în judecată de DNA. În schimb, ține la sertar un denunț exploziv și foarte documentat făcut de deja condamnatul Gabriel Sandu. Fostul ministru depunea în 27 septembrie 2017 un denunț în care acuza compania Microsoft și pe fostul președinte Traian Băsescu de constituire de grup infracțional organizat. Sandu dă detalii despre presiunile făcute de Băsescu, prin Elena Udrea și Emil Boc, pentru a admite la plată servicii neefectuate sau supraevaluate. Foștii ambasadori ai Statelor Unite și Austriei la București, generalii SRI Coldea, Dumitru Zamfir, Cocora, Marcel Opriș (STS) l-au presat pe ministru pentru urgentarea unor plăți sau trucarea de licitații. Din lista lui Gabriel Sandu nu lipsesc cei care au aranjat, potrivit denunțului, operațiunile de gonflare a contractelor și de scoatere a banilor prin circuite sofisticate spre conturile infractorilor. Nicolaescu Dragoș, Sorin Eftene, Florin Pletea, Diana Comănici, Doru Boștină, Ujeniuc Alexandru, Dragoș Stan, Khalil Abi Chahine, companiile Fijitsu Siemens Computers, directorul Malinowski de la Fijitsu Siemens Viena, Microsoft Irlanda, Unicredit, fugarul Sebi Ghiță se înșiră ca mărgelele pe ața afacerii Microsoft. Denunțul a fost trimis prin avocatul lui Sandu și autorităților din Statele Unite, care au colaborat cu DNA, după cum spunea Codruța Kovesi. Este indicat ca făcând parte din rețea un vicepreședinte Microsoft SUA, care ar fi primit de la Dinu Pescariu trei milioane dolari. Gitenstein și Taubman, foști ambasadori americani la București, sunt și ei pe lista de foc trimisă la Casa Albă și la Departamentul Justiției.