x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Eroarea juridică a despăgubirii optanţilor

Eroarea juridică a despăgubirii optanţilor

de Dan Constantin    |    13 Oct 2016   •   10:48
Eroarea juridică a despăgubirii optanţilor

Apropierea de centenarul Marii Uniri este un bun prilej să privim spre hotărâri ale Parlamentului luate în România reîntregită. În lucrarea ,,Primul Război mondial și reîntregirea României” (Editura Academiei Române, 2014), Pavel Țugui aduce în atenție un subiect cu implicații în actualitate.

În 24 noiembrie 1919, au loc primele alegeri generale pe teritoriul României Mari. Blocul Democratic câștigă scrutinul și Regele Ferdinand îi încredințează formarea guvernului lui Al. Vaida Voievod, politician experimentat în parlamentele de la Viena și Budapesta. În plan extern, guvernul Vaida Voievod reușește modificarea unor articole din Tratatul de Pace cu Austria și cel al Tratatului special al minorităților, care, în opinia autorului, au implicații civice și economice valabile până în ziua de astăzi.

Astfel, o legiferare lămuritoare stipulează că ,,sunt recunoscuți ca supuși români toate persoanele ce domiciliază în România în momentul intrării în vigoare a tratatului, supușii austrieci și unguri având drept de opțiune timp de 12 luni”. Pavel Țugui lămurește situația optanţilor care au părăsit România și care, conform Tratatului semnat la Conferința de la Paris, au pierdut definitiv toate proprietăţile personale din Ardeal și Bucovina, problema fiind judecată la Tribunalul de la Haga.

Au fost în dispută averi uriașe din Transilvania, Banat și Bucovina, părăsite de proprietari, care datorită opțiunii lor de a părăsi România au fost despăgubiți integral.

Autorul comentează în lumina acestui adevăr istoric: Restituirile făcute în perioada postdecembristă în România către ,,moștenitori” ai optanților sunt in integrum erori sau măsluiri în sarcina Justiției române, deoarece adevărații proprietari – optanții - au fost despăgubiți de Regatul României conform hotărârilor Tribunalului de la Haga, ce anulează implicit dreptul la moștenirea proprietăţii pentru care s-a încasat despăgubire. 

 

×