x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tudorel Toader: Desecretizăm arhiva SIPA!

Tudorel Toader: Desecretizăm arhiva SIPA!

de Dan Constantin    |    18 Mai 2017   •   11:50
Tudorel Toader: Desecretizăm arhiva SIPA!
Sursa foto: DIANA OROS

Presiunea publică și instituțională a accelerat acțiunile ministrului Justiției. După o noapte de gândire, cu o solicitare tranșantă din partea CSM ajunsă pe birou, Tudorel Toader a declarat jurnaliștilor matinali că a făcut marele pas. ,,Am depășit stadiul de intenție și am luat decizia ca, în cel mai scurt timp, să desecretizăm arhiva SIPA, respectând procedurile legale”. Ca să fie clar înțeles, fără dubii de interpretare, pentru fixarea mesajului, ca la cursurile predate la universitate, ministrul a adăugat: Respectând procedurile legale, în cel mai scurt timp, desecretizăm arhiva SIPA.

Ministrul nu a făcut nicio referire la orizontul de timp al acțiunii și nici nu a precizat care sunt procedurile legale. A ocolit de asemenea să comenteze solicitarea CSM care viza partea cea mai sensibilă a scandalului SIPA. În acest moment, nu arhiva în sine mai este o problemă, ci felul în care s-au folosit în scop de șantaj informațiile compromițătoare din dosarele de supraveghere ale magistraților.

Plenul CSM împinge problema SIPA spre esența scandalului atunci când solicită Ministerului Justiției să comunice atribuțiile și componența comisiei înființate de Monica Macovei în 2006, rapoartele privind descărcarea de gestiune la predarea arhivei către Administrarea Penitenciarelor. La fel de importante sunt și data sigilării arhivei, demersurile făcute de Ministerul Justiției către CSAT.

Esențială devine astfel desecretizarea raportului Predoiu care, potrivit lui Dan Andronic, ar cuprinde acțiuni ilegale întreprinse de Dănileț și Dumitriu, care ar fi predat dosare din arhiva SIPA ministrului Macovei. Raportul ar lămuri și problema copierii documentelor, a spargerii depozitului și a blocării camerelor video de supraveghere. Cine sunt cei 14 magistrați cu dosarele dispărute, cine sunt ziariștii supravegheați de SIPA până în 2005? Raportul din 2008 întocmit de Predoiu și ascuns sub preș devine chiar mai important decât arhiva, deja periată și stoarsă de secretele operative.

 

×