x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav în Bucegi. Un turist a alunecat pe o porțiune de 200 de metri

Accident grav în Bucegi. Un turist a alunecat pe o porțiune de 200 de metri

02 Ian 2022   •   16:50
Accident grav în Bucegi. Un turist a alunecat pe o porțiune de 200 de metri

Un accident grav s-a produs duminică în Munții Bucegi. O persoană s-a dezechilibrat și a alunecat pe un versant. Salvamontiștii încearcă să recupereze persoana rănită pentru a o duce la echipajele medicale.

Accidentul foarte grav s-a produs în zona Valea Gălbinele.

Potrivit salvamontiștilor din Prahova, o persoană a alunecat aproximativ 200 de metri. Se pare că victima are numeroase fracturi și contuzii.

O echipă Salvamont se îndreaptă către victimă. Aceasta va primi primele îngrijiri medicale la fața locului și apoi va fi transportată la ambulanță.

(sursa: Mediafax)

×