x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Casa unui lider mafiot - destinație de lux pentru petreceri, în Pitești

Casa unui lider mafiot - destinație de lux pentru petreceri, în Pitești

de Mariana Zaharia    |    03 Dec 2021   •   07:30
Casa unui lider mafiot - destinație de lux pentru petreceri, în Pitești

Locuința din Pitești care i-a aparținut fostului afacerist Nicola Inquieto, condamnat în Italia la 14 ani închisoare după ce a fost acuzat că spăla banii Camorrei prin intermediul firmelor pe care le avea în Argeş, se închiriază în regim hotelier. Deja, la unele petreceri și-au făcut apariția și polițiștii după ce vecinii s-au plâns că sunt organizate chefuri ilegale în pandemie. Cel care administrează vila susține însă că nimic nu este adevărat!

 

Casa are dimensiuni impresionante și dispune de jacuzzi și piscină. Așezată într-o zonă de lux din cartierul Găvana, Pitești, a fost vila în care a locuit Nicola Inquieto până în 2018 când a fost arestat de Direcția de Investigații Antimafia, din Italia. Preluat de un afacerist din Pitești, imobilul este oferit pe OLX spre închiriere. Pe site-ul de anunţuri se precizează. „Oferim spre închiriere în Regim Hotelier, Apartament de Lux în vilă de Lux cu curte. Locația este în Pitești, zona Găvana 3, lângă Vitality Spa”. Preţul este de 350 de lei pe noapte pentru 4 persoane.

 

Petrecerile zgomotoase le dau insomnii locatarilor din zonă

 

Locaţia a devenit atracţia multor tineri care închiriază întregul imobil pentru petreceri, spun locatarii din zonă. Oamenii se plâng că nu se pot odihni din cauza muzicii şi a petrecăreţilor. „În special sâmbăta şi duminica sunt organizare evenimente private deşi, fiind în pandemie, acestea sunt interzise. Casa este între blocuri şi locatarii din zonă sunt deranjaţi de zgomotul petrecăreţilor. Muzica este dată tare, iar ei cântă, strigă, că se distrează. Am văzut că a venit Poliţia, de mai multe ori. În timpul controalelor s-a descoperit că avea loc un botez, un majorat şi alte aniversări. Vila a devenit cunoscută şi în fiecare weekend sunt persoane dornice să o închirieze pentru astfel de evenimente, având în vedere că restaurantele sunt închise”, povestește un locatar.

 

Locaţie de vis pentru manelişti

 

Printre cei care fac reclamă vilei de lux pentru închiriere se numără şi un cunoscut manelist: „Sunt Răzvan de la Piteşti şi tocmai am terminat de filmat un videoclip într-o locaţie de vis. Sunt alături de prietenul meu drag, Andrei, şi vă anunţăm, dacă doriţi să vă închiriaţi o cameră frumoasă, avem spa, piscină, jacuzzi. Casa «La vila» vă aşteaptă cu porţile deschise. Pentru cei care vreţi să savuraţi din plin o noapte de vis sau mai multe, Casa Vila vă aşteaptă cu mare drag!”.

 

Proprietarul neagă că ar avea loc evenimente private

 

Actualul proprietar al imobilului susţine că nu sunt organizate evenimente private. „Nu este adevărat. Nimic nu este adevărat, nici că au loc petreceri, nici că am fost amendaţi. Din moment ce nu au avut loc petreceri, nu am luat amenzi. Au fost oameni, au băut un şpriţ, au dat muzica mai tare. Oamenii sunt răi şi probabil au sesizat Poliţia. Nu au loc evenimente, eu stau mereu acolo”, ne-a declarat Andrei Drăguţ, cel care s-a recomandat ca actual proprietar. Acesta a precizat că vila poate fi închiriată şi toată începând de la 1.500 de lei pe noapte.

 

Poliţiştii au dat zeci de sancţiuni

 

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş îl contrazic şi spun că în luna noiembrie au fost date zeci de amenzi. „În mai multe situaţii poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Piteşti au efectuat verificări la o locaţie de pe strada Petre Ispirescu din Piteşti, constatând că erau în desfăşurare evenimente cu caracter privat. Având în vedere aceste aspecte, de fiecare dată s-a luat măsura sistării evenimentelor, totodată, fiind sancţionaţi atât organizatorii, cât şi participanţii. Astfel, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.000 de lei, conform Legii 55/2020, ca urmare a organizării de evenimente private, iar pentru participanţi au fost aplicate 46 de sancţiuni, în valoare totală de 10.000 de lei, conform Legii 55/2020, pentru participarea la evenimente pentru care au fost instituite restricții. Totodată, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a tulburării liniștii publice, prin organizarea de petreceri în spații dintre imobile sau între blocuri de locuințe. În continuare, polițiștii efectuează verificări cu privire la modul de funcţionare al locaţiei”, a precizat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. 

 

Condamnat definitiv pentru legături cu mafia italiană

 

Nicola Inquieto a venit în România în 2004 şi a construit un adevărat imperiu imobiliar, cu mai multe blocuri şi terenuri, deţinând şi cel mai modern centru spa din Argeş. A fost arestat în 2018 apoi condamnat definitiv în Italia, la 14 ani închisoare după ce procurorii Direcţiei Antimafia de la Procuratura din Napoli l-au acuzat că, prin afacerile sale din România, spăla bani pentru mafia din Italia. În urma problemelor cu legea, firmele de construcţii pe care le deţinea Nicola Inquieto au intrat în insolvenţă, iar proprietăţile au fost scoase la vânzare de administratorul judiciar.

×
Subiecte în articol: Nicola Inquieto