x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Metrorex: Staţia Berceni, evacuată din cauza unui colet suspect; Trenurile circulă până în staţia Dimitrie Leonida

Metrorex: Staţia Berceni, evacuată din cauza unui colet suspect; Trenurile circulă până în staţia Dimitrie Leonida

28 Feb 2017   •   09:47
Metrorex: Staţia Berceni, evacuată din cauza unui colet suspect;  Trenurile circulă până în staţia Dimitrie Leonida

Staţia Berceni de pe Magistrala II de metrou Berceni - Pipera a fost evacuată marţi, în jurul orei 8:44, din motive de securitate, respectiv din cauza unei alerte care viza existenţa unui colet suspect, iar trenurile circulă numai până în staţia Dimitrie Leonida, a anunţat Metrorex.

"Astăzi, 28 februarie 2017, ora 08:44, mecanicul unui tren de metrou a primit de la călători informaţia despre existenţa unui colet suspect. Din motive de securitate, a fost evacuată staţia Berceni. Trenurile vor circula numai până în staţia Dimitrie Leonida. Trenul în care s-a aflat coletul a fost garat pe o linie de rezervă din aceeaşi staţie", precizează Metrorex.

Dispecerii Metrorex au aplicat procedura specifica pentru astfel de situaţii de urgenţă şi au anunţat echipele de intervenţie. www.agerpres.ro

×