x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Neamţ: Doi tineri din Iaşi, rătăciţi pe Ceahlău, găsiţi de salvamontişti pe marginea unei prăpăstii adânci

Neamţ: Doi tineri din Iaşi, rătăciţi pe Ceahlău, găsiţi de salvamontişti pe marginea unei prăpăstii adânci

11 Iun 2016   •   17:15
Neamţ: Doi tineri din Iaşi, rătăciţi pe Ceahlău, găsiţi de salvamontişti pe marginea unei prăpăstii adânci

Doi tineri în vârstă de 24 şi 26 ani, din Iaşi, s-au rătăcit vineri, în masivul Ceahlău, şi au solicitat telefonic sprijinul salvamontiştilor.

Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ, a declarat, sâmbătă, că legătura telefonică a fost foarte proastă şi s-a pierdut imediat după apelul de ajutor. Totuşi, dispecerul a înregistrat faptul că tinerii se află într-o zonă deosebit de periculoasă, undeva între pereţii Ocolaşului Mic şi Jgheabul Ursăriei.

'După două ore de căutari, echipa de intervenţie i-a găsit blocaţi pe o brână, deasupra unei prăpastii de câteva sute de metri. După ce au fost extraşi şi conduşi la cabana Dochia, aceştia au povestit că iniţial au urcat pe traseul Izvorul Muntelui - Poiana Maicilor - Ocolaşul Mic şi în punctul numit La Viperie nu au mai recunoscut traseul datorită degradării rezultate în urma ultimei furtuni şi a copacilor căzuţi. Au făcut dreapta confundând poteca cu una din potecile de capră neagră foarte numeroase în acea zonă. După un timp, când poteca s-a pierdut şi atât deasupra cât şi dedesubt erau pereţi impresionanţi de stâncă de sute de metri înălţime şi adâncime, au realizat că sunt într-o situaţie disperată. Au încercat să sune de mai multe ori după ajutor, dar datorită zonei stâncoase nu au găsit decât târziu o urmă slabă de semnal', a declarat Raul Papalicef.

După ce au reuşit să comunice cu salvatorii montani, cei doi au rămas pe o brână între stânci unde au fost găsiţi de echipa de intervenţie.

În următoarea perioadă, Salvamont Neamţ va începe lucrările de degajare a traseelor afectate de ploile abundente şi de vântul care a doborât mai mulţi copaci pe trasee. AGERPRES

×
Subiecte în articol: turisti rataciti in ceahlau