x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O tânără de 25 de ani din Bihor, nevaccinată, a murit din cauze asociate COVID

O tânără de 25 de ani din Bihor, nevaccinată, a murit din cauze asociate COVID

13 Ian 2022   •   13:17
O tânără de 25 de ani din Bihor, nevaccinată, a murit din cauze asociate COVID
Sursa foto: Hepta

O tânără de 25 de ani din Bihor a murit din cauze asociate COVID. Avea și alte probleme de sănătate și nu era vaccinată.

Joi au fost înregistrate 9.785 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.185 mai mult decât în ziua anterioară, scrie Mediafax

Au fost raportate de către INSP 36 de decese, dintre care 2 anterioare intervalului de referință. Dintre cele 36 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani.

GCS precizează că este vorba despre o tânără de 25 de ani din județul Bihor, care avea și alte probleme de sănătate și nu era vaccinată.

 

×