Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se împlinesc 24 de ani de la “evenimente din 19-20 martie 1990” de la Târgu-Mureş. An de an apar documente şi informaţii care încep să lămurească, măcar parţial, cum s-a întâmplat şi, mai ales, de ce s-a întâmplat acea dramă. Nu putem decât spera că adevărul va ieşi cândva la iveală…Un aspect deloc neglijabil, este modul în care conflictul interetnic de atunci a fost folosit în mod pervers şi obscen – iar în acest caz pervers şi obscen sunt sinonime ale politicilor unor neprieteni ai României – în un război de imagine împotriva României care datează de aproape un secol.
Până a ajunge la concluzii sigure, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii “evenimentelor de la Tîrgu-Mureş” pentru lansarea ideii că acolo a avut loc, o acţiune deliberată împotriva minorităţii maghiare. Cele întâmplate atunci, în care vinile românilor şi maghiarilor sunt împărţite, au fost copios şi fără ruşine folosite de către unii pentru a acredita ideea că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că românii sunt nişte naţionalişti şovini incurabili şi că minoritatea maghiară este persecutată mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu. Nu au lipsit nici diversiunile şi nici cele mai grosolane manipulări ale opiniei publice internaţionale. Astfel, Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat drept… student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare! Argumentul era că nefericitul purta un pulover verde!
Cea mai perversă manipulare a fost însă prezentarea violentei ciocniri de stradă de la Tîrgu-Mureş drept “pogrom antimaghiar”. Asta în ciuda realităţii că protagoniştii confruntării proveneau din două tabere care numărau circa 15000 de maghiari şi 2000 de români. În mod semnificativ, şi numărul răniţilor, mai mult sau mai puţin grav, atestă indirect raportul de forţe: răniţii de naţionalitate română (135) au fost de patru ori mai numeroşi decât cei maghiari (33), aşa cum atestă atât Raportul comisiei Mînzatu cât şi Raportul Helsiki Watch.
Minciuna stupidă, cea a “pogromului organizat” (este greu de închipuit cum poate “pogromiza” un grup de oameni un altul de 7 ori mai numeros!) a fost reluată în mod sistematic, la fiecare comemorare a evenimentelor din 20 martie 1990, de unele ziare de limbă maghiară şi de acei politicieni care pretind că reprezintă minoritatea maghiară. Prilej cu care a fost, sistematic, ruptă, crusta de pe răni, iar acestea au fost reinfectate. Ca de fiecare dată, au fost arătaţi cu degetul “vinovaţii”: ei ar fi, pe lângă autorităţile centrale şi locale de atunci (a căror “vină” a fost că, fiind prost sau chiar tendenţios de ceea ce se punea la cale, au luat decizii aiurea) şi aşa-zişii complicii ale acestora din rândul “forţelor de ordine”, inclusiv conducătorii armatei, care au fost acuzaţi că ar fi dorit să declanşeze conflictul, doar pentru a întârzia “schimbările democratice” care nu le erau pe plac.
S-au făcut şi alte speculaţii, pe alte paliere, privind evenimentele de la 20 martie 1990. De exemplu, Előd Kincses, personaj controversat al acelei perioade, refugiat o perioadă la Budapesta, a susţinut şi mai susţine că la Tîrgu-Mureş ar fi avut loc o diversiune cu mai multe scopuri: înainte de toate legitimizarea şi reinstaurarea (ţ) SRI şi stoparea investiţiilor străine spre Ardeal.
Reputatul istoric Larry L. Watts este de părere că izbucnirea ciocnirilor violente de la Tîrgu-Mureş s-a datorat în mod flagrant lipsei unui serviciu de informaţii interne. Într-un raport prezentat de dl Watts, în februarie 2003, Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF) se arată: “Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţionala a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti (…). Incidentul de la Târgu Mureş, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor '90, a subliniat necesitatea înfiinţări urgente a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp şi să permită întocmirea unor planuri pentru situaţii neprevăzute”.
Interesant este cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990. Prima mişcare a fost cea efectuată de Gyula Horn, pe acea vreme ministrul de externe al Ungariei. Comunist cu vechi state de serviciu - printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 -, Horn se bucura de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989.
Mânat şi de raţiuni electorale, Gyula Horn a lansat, cu două săptămâni înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, diversiune conform căreia la Tîrgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom împotriva populaţiei maghiare. O acuzaţie ridicolă şi odioasă care a fost făcută la o reuniune ţinută la Lisabona, între 22-24 martie pe tema relaţiilor Consiliului Europei cu ţările din Europa Centrală şi de Est. Dincolo de dobândirea de capital politic, dezinformarea urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989.
Această enormitate a fost preluată de episcopul László Tőkés care, la puţin timp după aceea, a enunţat-o la un congres ecumenic care a avut loc la Geneva.
Odată amorsată, pe la începutul anului 1991, diversiunea a fost transformată în intoxicare de Géza Entz, ministrul al Oficiului Maghiarilor de peste Graniţe, care a transformat “pogromul” în “bomba etnică cu explozie întârziată” care e pe cale să se declanşeze în România. “Cutia de rezonanţă” – termen specific folosit în manualele serviciilor de informaţii – pentru transformarea dezinformării în intoxicare a devenit acelaşi episcop Tőkés. Aflat în Statele Unite, în primăvara anului 1992, acesta a lansat, într-un articol apărut în cotitianul The Washington Times, enormitatea că în România are loc o purificare etnică, la fel ca şi în Bosnia – Herţegovina, doar că “mijloacele folosite sunt mai subtile”!
