x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase regretă moartea lui Toni Tecuceanu

Adrian Năstase regretă moartea lui Toni Tecuceanu

08 Ian 2010   •   00:00
Adrian Năstase regretă moartea lui Toni Tecuceanu

Liderul PSD şi-a exprimat, pe blogul său, regretele faţă de moartea lui Toni Tecuceanu, fiind de părere că acesta îl imita "cu foarte mult talent" în emisiunea "Cronica Cârcotaşilor". "Regret enorm că un astfel de om a plecat dintre noi, tocmai când începea să primească tot mai multă recunoştinţă publică pentru activitatea sa", scrie Năstase pe blogul personal.



"Toni Tecuceanu este prima personalitate publică pe care gripa porcină a răpus-o în România. Nu cunosc detaliile concrete, ştiu doar că, la doar 37 de ani, a murit din cauza unor complicaţii pulmonare accentuate produse de gripa AH1N1. Nu ştiu câtă lume ştia că, înainte de a face actorie, Toni a participat la misiuni de menţinere a păcii sub comanda ONU. De patru ani, făcea parte din echipa «Cronicii Cârcotaşilor» (de la Prima TV, n.r.) şi, printre alte personaje, mă imita şi pe mine. Din câte am văzut, o făcea cu bună credinţă şi cu foarte mult talent. Tocmai de aceea, într-un fel, a vorbi despre moartea sa acum este ca şi cum aş vorbi chiar despre moartea mea. Şi de aceea am avut o strângere de inimă să scriu despre dispariţia lui", scrie Adrian Năstase pe blogul său, citat de Mediafax.

"Regret enorm că un astfel de om a plecat dintre noi, tocmai când începea să primească tot mai multă recunoştinţă publică pentru activitatea sa. Uneori, astfel de evenimente apar pentru a ne aminti despre condiţia noastră atât de măruntă şi de umilă", mai scrie Adrian Năstase, transmiţând în acelaşi timp condoleanţe familiei şi apropiaţilor lui Toni Tecuceanu.

Toni Tecuceanu a murit marţi dimineaţă, la vârsta de 37 de ani, la Spitalul "Matei Balş" din Capitală, în urma unor complicaţii la plămâni, după ce a contractat virusul A/H1N1. Actorul a fost înmormântat joi, la Cimitirul Civil Ghencea din Capitală.

×
Subiecte în articol: observator