x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ameninţare cu bombă la Spitalul Universitar

Ameninţare cu bombă la Spitalul Universitar

12 Mar 2010   •   00:00

Un bărbat a anunţat, azi, prin apel la 112, că la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti ar exista un colet suspect ce ar putea conţine o bombă, un echipaj de specialişti pirotehnicieni făcând verificări la unitatea sanitară.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, că bărbatul a susţinut că este medic al unităţii sanitare, însă operatorul de urgenţă a observat că acesta suna de la o adresă din Sectorul 2. În momentul în care a fost întrebat de ce susţine că se află în spital, bărbatul a închis, a precizat Christian Ciocan

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de specialişti pirotehnicieni din cadrul Poliţiei Capitalei, condus de şeful departamentului. Potrivit lui Ciocan, activitatea în spital se derulează normal.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Bogdan Popescu, a declarat că nu se mai permite accesul vizitatorilor în unitatea sanitară. El a precizat că spitalul nu a fost închis, dar până la finalizarea verificărilor nu vor mai fi lăsaţi vizitatorii să intre în unitatea sanitară.

Mai mulţi vizitatori care au venit la spital după ora 13.00 aşteaptă, la poarta unităţii sanitare, să le fie permisă intrarea. Unii dintre aceştia s-au declarat nemulţumiţi de decizia spitalului de a nu permite intrarea în unitate până la finalizarea verificărilor.

Mediafax.

×
Subiecte în articol: observator