Personalităţi şi reprezentanţi de top din politică şi domeniul economic se vor reuni, timp de două zile, la Bucureşti, la Summit-ul UE al Europei de Sud-Est intitulat "Pe drumul spre stabilitate şi creştere", organizat de The Economist.
Azi, discuţiile vor debuta cu secţiunea politică, iar deschiderea oficială va fi făcută de către preşedintele Internaţionalei Socialiste şi fost prim-ministru al Greciei, George Papandreou, şi de către fostul prim-ministru italian, Enrico Letta.
Perspectivele pentru această regiune vor fi discutate de către Milorad Dodik, preşedintele Republicii Srpska, de către prim-ministrul Albaniei, Niko Peleshi, şi de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova Iulian Groza. Prognoza celor de la The Economist Intelligence Unit despre Europa de Sud-Est va fi prezentată de către analişti în timpul Summit-ului UE al Europei de Sud-Est intitulat "Pe drumul spre stabilitate şi creştere", se arată într-un comunicat remis redacţiei. Dineul oficial îl va avea ca şi invitat de onoare pe prim-ministrul României, Victor Ponta.
Punctele slabe şi cele forte ale regiunii
Cea de-a doua zi a summit-ului va fi dedicată domeniului economic şi va debuta cu o discuţie despre punctele slabe, avantajele şi perspectivele pentru întreaga regiune, la care vor participa ministrul Finanţelor, Ioana-Maria Petrescu, şi viceministrul Economiei din Croaţia, Alen Leveric.
Cătălin Creţu, subregional manager Visa Europe pentru România, Croaţia şi Slovenia, va vorbi despre strategia naţională privind încurajarea şi promovarea plăţilor cu cardul în sectorul public, în timp ce o perspectivă în domeniul financiar a regiunii va fi dată de către Wolfgang Fengler, analist al Băncii Mondiale, şi Themistoklis Fiotakis, senior economist la Goldman Sachs şi director executiv în cadrul Global Macro & Markets Group Londra.
Perspectivele bancare pentru Europa de Sud-Est vor fi prezentate de către Bojan Markovic, economist regional pentru Europa de Sud-Est la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare) şi de către Traian Halalai, preşedintele EximBank România.
Importanţa de atragere a investiţiilor va fi discutată de către preşedintele Consiliului Investitorilor Străini din România, Mihai Bogza, preşedintele executiv al Camerei de Comerţ Britanico-Română, Raymond Breden, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Germano-Română, Radu Merica, preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România, Valeriu Nistor, şi directorul executiv al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski.
Oportunităţi de dezvoltare
Harta energetică a Europei şi perspectivele pentru regiunea Europei de Sud-Est vor fi discutate într-o sesiune separată, în care ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, va dialoga cu Azamat Zhangulov, vice-preşedinte KMG International, Gabriel Selinschi, responsabil pentru Explorare şi Producţie la OMV Petrom, Kostas Karayannakos, şeful Diviziei Proiecte Internaţionale şi Furnizare Gaze la Compania Naţională de Gaze din Grecia (DEPA), şi Caius Rapanu, consilier al directorului general al Transgaz.
Despre oportunităţile de dezvoltare a căilor ferate în Europa de Sud-Est vor vorbi ministrul Transporturilor, Ioan Rus, precum şi Stefanos Agiassoglou, director general la Compania Elenă de Mentenanţă a Căilor Ferate, şi Alexandru Macarie, director general la CFR SA.
Noi oportunităţi de piaţă în Europa de Sud-Est în domeniul IT şi de telecomunicaţii vor fi discutate de către vice-preşedintele de dezvoltare a afacerilor Microsoft Europa Centrală şi de Est, Nikolay Pryanishnikov, şi de către Nikolai Beckers, CEO Telekom România Operations.
Citește pe Antena3.ro