Atât Nostradamus, cât şi Vanga, clarvăzătoarea bulgaroaică ce a prezis tragedia de la 11 septembrie, dezastrul de la Cernobîl, căderea URSS sau moartea prinţesei Diana, au văzut că pe 11 noiembrie 2010 se va declanşa cel de-al al treilea război mondial.
Potrivit mai multor articole apărute de-a lungul timpului în presă, şi Nostradamus ar fi prezis acelaşi lucru, în timp ce tehnologia Web-bot, care face predicţii pe baza informaţiei ce circulă pe net, indică de asemenea o mare conflagraţie în viitorul apropiat.
Cine este Baba Vanga?
Clarvăzătoarea Vanga, pe numele ei adevărat Vangelia Pandeva Dimitrova, s-a născut în 1911 şi a decedat pe 11 august 1996. Ea a devenit cunoscută după ce mai mult de 80% dintre predicţiile ei s-au adeverit. Baba Vanga a aflat că poate vedea viitorul încă de pe când era copil şi a descoperit o oaie din turma tatălui care dispăruse.
La 12 ani, a rămas fără vedere în urma unui accident. A fost trantită într-un lan de grâu de o furtună puternică iar localnicii au găsit-o cu genele acoperite de nisip.
La maturitate, Vanga a prezis unele dintre cele mai importante momente din istoria umanităţii: cel de-Al Doilea Război Mondial, căderea comunismului şi moartea lui Stalin.
Ce a prezis Baba Vanga:
Cel de-al treilea Război Mondial va începe în noiembrie 2010 şi se va încheia în luna octombrie 2014. Războiul va fi mai întâi mic apoi se vor folosi arme nucleare şi apoi arme chimice.
2011 - Animalele şi plantele din Emisfera Nordică vor dispărea din cauza armelor chimice şi biologice. Musulmanii vor ataca europenii rămaşi
2014 - Majoritatea oamenilor se vor îmbolnăvi de cancer
2016 - Europa va rămâne aproape nepopulată
2018 - China se va transforma în cea mai mare putere mondială
2023 - Orbita Pământului se va înclina
2033 - Calota polară se va topi
2043 - Musulmanii vor conduce Europa, iar economia va fi înfloritoare.
2066 - Americanii atacă Roma Islamică folosind arme meteorologice.
2076 - Va domni din nou comunismul pe Pământ.
Predicţiile Babei Vanga se întind până în anul 5079, când a prezis sfârşitul lumii.
În urmă cu doi ani, în luna mai a anului 2008, casa clarvăzătoarei Vanga din oraşul Petrich, Bulgaria, a fost transformată în muzeu.
Predicţiile Babei Vanga, susţinute de Web Bot
Dar baba Vanga nu este singura care a prezis un conflict de proporţii în noiembrie 2010. Un soft faimos pe Internet, creat iniţial pentru monitorizarea bursei, este utilizat în prezent pentru prezicerea viitorului. Potrivit inventatorilor programului, Web Bot ar fi prezis prăbuşirea WTC, dezintegrarea navetei Columbia din 2003, pana de curent din SUA din 2003, tsunami-ul din decembrie 2004 şi uraganul Katrina din 2005.
Softul Web Bot a fost creat de americanii Cliff High şi George Ure. Programul selectează, conectează şi interpretează site-urile pe care apar anumite cuvinte-cheie. Pe baza acestui algoritm, creatorii lui susţin că se pot prezice evenimente viitoare.
Ca şi Baba Vanga, Web Bot a prezis că în perioada 8-11 noiembrie 2010 va izbucni un mare conflict armat.
Antena3
Citește pe Antena3.ro