x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Boc: În perioadele de criză nu trebuie majorate taxele

Boc: În perioadele de criză nu trebuie majorate taxele

21 Mai 2010   •   00:00

Premierul Emil Boc se menţine pe poziţie şi nu vrea să cedeze presiunilor sindicale. Boc a anunţat că Guvernul nu vrea să crească fiscalitatea într-un moment de criză. "Punctul de vedere al Guvernului rămâne acelaşi: în perioade de criză nu trebuie majorate taxele", a declarat Emil Boc.

El a dat vina pe excesele făcute de Guvernul Tăriceanu. "De ce suntem nevoiţi să facem acest lucru? Avem două cauze mari: 1 - derapajele privind politica politica salarială şi de pensii din 2007 şi 2008; 2 - criza economică mondială", a anunţat el.

Boc a atacat în termeni duri pe Călin Popescu Tăriceanu şi pe Varujan Vosganian. "Tăriceanu şi Vosganian au oferit cadouri otrăvite, care astăzi se întorc împotriva noastră. Din 2007 s-a rupt orice echilibru între productivitate şi plata salariilor şi pensiilor", a spus el. Boc a dat ca exemplu 20 de ordonanţe de urgenţă prin care s-au majorat salariile (9 în 2007 şi 11 în 2008). În privinţa pensiilor, el a spus că punctul de pensie era în septembrie 2006 la 339 lei, în timp ce în octombrie 2008 era de 697 lei. "Tăriceanu şi Vosganian au dat avansuri fără acoperire, fără să se asigure că pot fi asigurate" a mai zis Boc.

România va reduce salariile cu 25% şi pensiile cu 15% pentru a se putea încadra în deficitul de 6,8% convenit cu FMI.

×
Subiecte în articol: observator