x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Rompetrol / Stanoiu - Parchet, Geoana - Bruxelles

Cazul Rompetrol / Stanoiu - Parchet, Geoana - Bruxelles

de Violeta Fotache    |    22 Mar 2006   •   00:00

Perindarea pe la Parchet a fostilor ministri ai cabinetului Adrian Nastase pentru a da declaratii despre cum s-a ajuns la emiterea "Ordonantei Rompetrol" continua. Ieri a fost chiar randul senatoarei Rodica Stanoiu, fost ministru al Justitiei, sa fie audiata ca martor.

NEIMPLICARE. Rodica Stanoiu a apreciat la intrarea in sediul Parchetului ca chemarea ei la audieri pentru o ordonanta validata prin lege este oportuna "in masura in care Parchetul controleaza Parlamentul". Ea a refuzat sa dezvaluie ce stie despre ordonanta prin care datoriile istorice de 603 milioane de dolari ale Petromidia au fost transformate in obligatiuni cu maturitate de sapte ani. "Nu va povestesc ce-am vorbit cu procurorii!", a spus Stanoiu, iesind de la ancheta, si a intrat in masina Senatului. Mai multe lamuriri ne-a oferit avocata Alice Draghici: "Doamna ministru nu a participat la sedinta Guvernului in care s-a discutat Ordonanta 118/2003. Si nici nu a dat avizul de legalitate pentru proiectul ei! De aceea audierea a durat atat de putin". Dan Ioan Popescu si Adrian Nastase au fost si ei citati pentru audiere. Mircea Geoana s-a plans ieri si comisarilor europeni Oli Rehn si Joacquin Almunia. Pentru chemarea "abuziva, intr-un carusel nesfarsit" pe la Parchet a fostilor ministri PSD. (Violeta Fotache)

×
Subiecte în articol: observator