x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Consiliul Naţional Secuiesc: “Arborarea steagului secuiesc pe instituţiile publice este legală”!

Consiliul Naţional Secuiesc: “Arborarea steagului secuiesc pe instituţiile publice este legală”!

de Istvan Deak    |    13 Feb 2013   •   17:55
Consiliul Naţional Secuiesc: “Arborarea steagului secuiesc pe instituţiile publice este legală”!

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a trimis o scrisoare primarilor din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, prin care le cere să nu ia în considerare solicitările prefecţilor şi să menţină steagurile secuieşti pe clădirile instituţiilor publice din cele trei judeţe. “Stimaţi primari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Vă aduc la cunoştinţă faptul că în continuare arborarea steagului secuiesc pe clădirile instituţiilor publice nu este interzisă prin lege. Acest lucru este adevărat, chiar dacă prefectul de Harghita încearcă să vă inducă în eroare, să vă manipuleze ca să credeţi opusul. Decizia Curţii de Apel Târgu-Mureş nu are nici o legătură cu folosirea steagului secuiesc. Singura consecinţă a deciziei judecătoreşti este că steagul secuiesc nu reprezintă steagul judeţului Harghita. Iar acest lucru este adevărat, reprezintă mult mai mult.

Este legală arborarea steagului secuiesc pe clădirile instituţiilor publice din scaunele Mures, Sepsi, Orbai sau Bardoc. Noi am solicitat încă din 2008 ca autorităţile din Ţinutul Secuiesc să arboreze steagul secuiesc pe clădirile publice. În scurt timp, steagul a apărut pe cât mai multe primării, indiferent de culoarea lor politică. Oamenii au înţeles ideea autodeterminării şi faptul că nu ne putem propune mai puţin decât autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Steagul Secuiesc a devenit emblema demersurilor secuilor pentru obţinerea autonomiei. De-a lungul ultimilor ani, reprezentanţii Guvernului român în teritoriu au trimis nenumărate recomandări şi scrisori fără nici o consecinţă, din convingerea că vor reuşi să ne intimideze prin cuvântul Puterii. S-au înşelat de fiecare dată. Nu poate fi altfel nici acum. Dacă în replică la solicitarea prefectului se va arbora steagul secuiesc şi pe acele instituţii publice pe care încă nu se află arborat, atunci se va dovedi din nou că aceste cuvinte ale prefectului nu sunt conforme cu legea.

Vă doresc curaj, rezistenţă şi solidaritate unii faţă de ceilalţi. Alături de noi simţim şi solidaritatea autorităţilor locale din Ungaria, Guvernul şi Parlamentul ungar sunt oficial de partea noastră şi sperăm că, în spiritul valorilor democratice, localităţile înfrăţite de pe tot mapamondul îşi vor exprima sprijinul în blocarea revenirii dictaturii hoţiei”, se arată în comunicatul semnat de Izsak Balazs. Conform unor reacţii culese de portalul szekelyhon, primarii din judeţul Harghita ignoră recomandarea prefectului şi promit că nu vor retrage steagul secuiesc de pe clădirile primăriilor. “Cât timp sunt eu primar aici, steagul secuiesc rămâne pe clădirea primăriei”, a declarat unul dintre primari.

×