De ce le place românilor să se autodenigreze

„Ca la noi la nimeni” sau „treabă românească” sunt expresii care au intrat în vocabularul curent şi arată imaginea proastă pe care românii o au despre ei înşişi, ca naţie. Pe de altă parte, când poporul este criticat de alţii, reacţia de contestare este una enormă, „românii” devenind brusc oameni cu extraordinare calităţi. Ce se ascunde în spatele acestor reacţii?

Daniel David, profesor de psihologie la Universitatea Babeş-Bolyai, este autorul studiului „Psihologia poporului român”. Potrivit acestuia, obiceiul de autodenigrare poate fi întâlnit la românii din toate regiunile geografice şi din toate mediile şi îşi are originea în stima de sine scăzută a conaţionalilor. „Avem o tendinţă generală de a exagera atât negativul, cât şi pozitivul. Autodenigrarea poate fi încadrată în aspectele negative şi aceasta poate veni dintr-o stimă de sine mai scăzută”, spune psihologul. Potrivit acestuia, un individ care are o stimă de sine scăzută se poate consola cu ideea că întregul grup din care face parte este lipsit de merite. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor care încearcă să-şi ascundă stima scăzută de sine afişând o superioritate de faţadă – denigrarea grupului din care fac parte devine un mecanism prin care vina proprie este aruncată asupra altora. „O stimă de sine negativă (ex. „sunt inferior”) se poate exprima direct în autodenigrare (ex. „nu sunt capabil de nimic bun”) sau poate fi compensată (ex. pentru a scăpa de ideea că „sunt infe-rior” mă autoiluzionez că „sunt superior”), ceea ce poate duce adesea la denigrarea altora sau a grupului propriu. Dacă alţii sunt proşti este mai uşor să menţii ideea că tu eşti superior”, spune psihologul.
Obicei accentuat la cei cu studii superioare
Potrivit psihologului Daniel David, astfel de reacţii şi obiceiuri sunt întâlnite la multe culturi, însă în cazul românilor sunt mai exagerate. „ Sunt feno mene regăsibile în toate culturile lumii, dar tendinţa de a exagera atât negativiul, cât şi pozitivul sunt adesea mai ridicate l a r o m â n i , prin raportare la multe ţări vestice”, spune Daniel David. Tendinţa este generală, în rândul românilor, însă puţin mai accentuată în rândul celor cu un grad mai ridicat de educaţie. „Există o arhitectură psihocul-turală a ţării destul de omogenă, probabil şi ca urmare a mişcă-rilor de populaţie pe teritoriul ţării. Probabil că un nivel de educaţie mai crescut poate duce la fenomene mai complexe de compensare, expri-mate în denigrarea grupului propriu (nu a ta ca persoană)”, spune psihologul.

Cealaltă faţă a medaliei
De unde vine însă sentimentul stimei scăzute de sine, întâlnit la români? Soci-ologul Mircea Kivu spune că tendinţa de asumare atât a meritelor, cât şi a lipsei de merit a altora ar putea fi o explicaţie. „Există şi cealaltă faţă a medaliei. Adică tendinţa aceasta de a-ţi asuma toate lucrurile bune făcute de câte un român. Ne asumăm meritele Simonei Halep, spunând, da, ea e româncă, şi în felul acesta ne creşte autostima. Ceea ce este un lucru la fel de puţin justificat ca acela de a-ţi asuma toate păcatele românilor. Sunt o droaie de hoţi în România, dar asta nu înseamnă neapărat că şi eu trebuie să mă consider hoţ”, spune Mircea Kivu. „Ne place mai degrabă să ne ascundem în mulţime. Acest lucru poate fi şi o consecinţă a anilor de comunism în care individul, practic, nu exista”, spune sociologul.

Sociologul Corina Şandru a organizat un focus group format din 14 concetăţeni care au fost puşi să comenteze versurile imnului naţional. Reacţiile au fost preponderent negative, precum: „Popor adormit”, „Nu ne-am trezit din somn”, „Nu suntem triumfători”, „Popor care-şi elogiază cotropitorul”, „În impas de secole”.



De multe ori românii îşi asociază şi păcatele, şi meritele fiecăruia dintre concetăţeni. Cred că asta este de fapt un deficit de individualism. Mircea Kivu, sociolog