Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Teoria repartizării aleatorii a fost examinată şi de ICCJ, care a avut obiecţii la regulamentele prezentate în articolul anterior şi a dat interpretări acestora. Dreptul de apreciere pe care legea îl conferă autorităţii emitente este menit să asigure normelor administrative de organizare a instanţelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a justiţiei, care, pe lângă principiul enunţat în art. 11 din Legea nr. 304/2004, este guvernată de o serie de alte garanţii ale dreptului la un proces echitabil, consacrat în instrumente juridice interne şi internaţionale, garanţii între care se numără şi termenul rezonabil, care ar putea fi afectat prin aplicarea rigidă a repartizării aleatorii, exclusiv în sistem informatic, pentru orice tip de cerere accesorie sau incidentală ivită în cursul unui litigu.
Înalta Curte acceptă ce zice CSM
S-a mai reţinut că noţiunea de “cauză” se referă la litigiile “de fond”, iar nu şi la incidentele ivite în cursul soluţionării acestora, precum recuzarea judecătorilor, procedură în care a fost invocată excepţia de nelegalitate supusă analizei.
Curtea a împărtăşit astfel punctul de vedere al CSM care a susţinut că “repartizarea aleatorie a dosarelor este o regulă cu rang de principiu consacrată de Legea 304/2004” şi că “la fel ca orice princpiu, principiul repartizării aleatorii a dosarelor permite unele excepţii, determinate de anumite norme de procedură (ex. Judecarea cererilor accesorii şi incidente) sau de anumite împrejurări care, fie fac imposibilă aplicarea acestuia, fie generează anumite dificultăţi în activitatea de repartizare a dosarelor”.
Soluţia ICCJ este discutabilă, arată studiile juridice care sunt citate de literatura în domeniu, având în vedere că art. 53 din Legea nr. 304/2004 nu permite astfel de excepţii. Astfel nu se putea aplica o prezumţie absolută că “orice principiu permite excepţii” - aşa cum a susţinut CSM, având în vedere aplicarea unora dintre cele mai importante reguli de interpretare logică a normelor de drept civil:
“Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare” (“Exceptio est strictissimae interpretationis”);
“Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem” (“Uni lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”).
În concluzie, dacă legea nu permite excepţii, atunci nici norma cu putere inferioară - regulamentul în litigiu, nu poate prevedea aceste excepţii, indiferent de raţiunile pe care le reţine Curtea în decizia mai sus citată ca justificând aceste excepţii (soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil).
Experienţa practică confirmă că actuala reglementare nu este însă suficientă pentru a garanta aplicarea corectă a principiului repartizării aleatorii şi efectivitatea dreptului la un proces echitabil din această perspectivă. Se constată că Regulamentul de ordine interioară al instanţelor nu reglementează în mod exact, public, transparent modul şi condiţiile de utilizare a parametrilor de repartizare folosiţi de ECRIS şi nici instrucţiunile pe care trebuie să le urmeze în această activitate personalul însărcinat cu utilizarea sistemului.
În aceste condiţii, nu se poate garanta că, în situaţii concrete, regulile de repartizare şi parametrii utilizaţi în sistem corespund noţiunilor de “repartizare aleatorie” şi de “sistem informatizat” prevăzute de Legea nr. 304/2004.
