x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Escroci de Ilfov: Zece bărbați au fost reținuți după ce ar fi înșelat mai multe firme

Escroci de Ilfov: Zece bărbați au fost reținuți după ce ar fi înșelat mai multe firme

de Redacția Jurnalul    |    05 Sep 2024   •   22:38
Escroci de Ilfov: Zece bărbați au fost reținuți după ce ar fi înșelat mai multe firme

Zece bărbați au fost reținuți joi de polițiștii din Ilfov, fiind bănuiți că ar fi înșelat mai multe firme de la care cumpărau produse pe care le achitau cu instrumente de plată fără acoperire bancare.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat joi 21 de percheziții la mai multe persoane și la sediile și punctele de lucru ale unor firme din București și alte 6 județe, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și tăinuire.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada iunie 2023 și până în prezent, mai multe persoane și-ar fi atribuit identități și calități false de reprezentanți ai unor societăți comerciale, context în care, pe parcursul derulării unor relații de comerț, ar fi indus în eroare reprezentanții a trei firme și ar fi obținut diverse cantități de marfă (anvelope, produse metalurgice și produse chimice agricole), pentru achitarea cărora ar fi emis instrumente de plată, fără acoperire bancară.

Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 320.000 de lei.

În urma perchezițiilor au fost ridicate documente și bunuri ce ar fi fost obținute în urma comiterii infracțiunii de înșelăciune, precum și suma de 12.500 de lei.

La sediul IPJ Ilfov au fost duse 12 de persoane, pentru audieri. În urma probatoriului administrat, zece bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați procurorului de caz din cadrul Pachetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru dispunerea de măsuri preventive.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: escroci inselatorie ilfov