x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FOTO Tehnologie militară şi de securitate, la Romaero

FOTO Tehnologie militară şi de securitate, la Romaero

19 Mai 2016   •   09:56
FOTO Tehnologie militară şi de securitate, la Romaero

Expoziţia Black Sea Defence and Aerospace, organizată la Romaero Băneasa şi dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private, a adus în faţa vizitatorilor tehnologie militară din 25 de ţări din America, Europa şi Asia. Tehnologia de scanare a avioanelor pentru identificarea bombelor, dronele, precum şi echipamentele de depistare a explozibililor au fost cele mai căutate exponate de către vizitatori. Evenimentul a avut parte şi de zboruri demonstrative ale avioanelor MiG-21 Lancer, C-27 J Spartan, IAR-99 Şoim. "Sperăm să încheiem şi contracte până la închiderea expoziţiei, accentul este pe aeronautică, o industrie în care avem performanţă şi în care vedem semnele revitalizării industriei naţionale de apărare", a declarat ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, prezent la deschiderea expoziţiei.

×