O situație atipică pentru turismul de pe litoralul românesc nu este înțeleasă, de mai bine de zece ani, de Ministerul Afacerilor Interne. Primăria Limanu – de care aparține Vama Veche – se confruntă cu absurdul unei lipse totale de dialog cu MAI, pentru că ministerul consideră că cifrele înregistrate sunt cele care contează, nu realitatea din teren.
În stațiunile mari sunt polițiști pe întreaga perioadă a anului, pentru că au mulți locuitori și peste 85% dintre spațiile de cazare înregistrate. În schimb, cu numai patru agenți și fără bani de benzină la secția de Poliție înființată anul trecut în Vama Veche, primăria Limanu se confruntă în timpul sezonului estival cu probleme grave. „Încercăm să le explicăm celor de la IPJ Constanța și de la MAI că avem o situație specială. Noi avem aici 30.000 de oameni, în 2 Mai și Vama Veche, nu 6.000, câți locuitori are comuna Limanu, conform recensământului. Aici nu se pot face calcule nici în funcție de suprafața localităților, care este foarte mică, nici în funcție de locurile de cazare declarate, pentru că sunt foarte mulți turiști aflați în tranzit, veniți din alte stațiuni sau dinspre Bulgaria. Nu putem să obținem mai mulți polițiști și nici măcar să înființăm mai mult de șase posturi în Poliția Locală, conform legislației în vigoare”, explică Daniel Georgescu, noul primar al comunei Limanu. Edilul mai spune că hoții s-au înmulțit și au devenit violenți de anul trecut, pentru că au văzut că Poliția nu face față situației. Încă șase polițiști sunt delegați în perioada sezonului estival pentru a acoperi nevoile din zonă, dar sunt cazați la Olimp, de unde se deplasează foarte greu către Vama Veche sau 2 Mai, dacă intervine o urgență.
Colaborare între ministere
Anca Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), încearcă să inițieze o discuție cu MAI și cu Ministerul Dezvoltării, astfel încât să se poată aduce mai multe forțe de ordine în zona Vama Veche și 2 Mai. „Am discutat cu primarul și așteptăm să ne trimită o situație clară, pentru a o analiza, astfel încât să găsim soluții, împreună cu celelalte ministere implicate. În Vama Veche este o densitate foarte mare de turiști, mai ales aflați în tranzit, în special în weekend”, explică șefa ANT. Această inițiativă a șefei ANT este prima din ultimii zece ani, de când a crescut foarte mult traficul de turiști din Vama Veche. Anul acesta, hoții au dat spargeri, începând din luna iunie, în mai mult de 60% dintre casele și pensiunile din 2 Mai și Vama Veche, iar localnicii au organizat pânde pe timpul nopții, încercând să-i ajute pe polițiști.
"Îi rugăm pe factorii de decizie din MAI și Ministerul Dezvoltării să vină aici într-o sâmbătă seara, să vadă câți oameni sunt de fapt în Vama Veche. Sunt peste 20.000 de turiști" - Daniel Georgescu, primar
Locuitorii din cele două sate de la malul mării spun că de mulți ani știu că rețele de hoți din Constanța și din Mangalia operează în Vama Veche, pe timpul verii. Anul acesta s-au extins rețelele de prostituție și infractorilor li s-au adăugat hoți din localitățile foarte sărace din regiune.
Pe străduțele din Vama Veche, densitatea turiștilor este aproximativ aceeași cu cea de pe un stadion plin, la un concert de mare amploare.