x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hunedoara: Protestul minerilor de la Lupeni s-a încheiat

Hunedoara: Protestul minerilor de la Lupeni s-a încheiat

de Agerpres    |    12 Ian 2013   •   10:18
 Hunedoara: Protestul minerilor de la Lupeni s-a încheiat

Protestul minerilor la Exploatarea Lupeni s-a încheiat în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce aceştia au ajuns la o înţelegere cu administraţia în privinţa indicelui de calcul al salariilor, informează Agerpres. Ortacii care s-au blocat în subteran au acceptat să iasă la suprafaţă după circa opt ore de blocaj în interiorul minei.

Directorul Minei Lupeni, Sorin Sandu, a negociat cu minerii în subteran, iar la ieşirea din mină a declarat că aceştia au acceptat soluţia identificată de administraţie. Astfel, indicele de calcul al salariului a fost stabilit la o valoare de 0,97 pentru angajaţii care lucrează în subteran şi de 0,9 pentru cei care îşi desfăşoară activitatea la suprafaţă.

Alături de cei 34 de mineri din schimbul doi au ieşit la suprafaţă şi colegii lor din schimbul trei, care spuneau că se vor solidariza cu ortacii dacă revendicarea lor nu va fi soluţionată.

Activitatea de exploatare a cărbunelui nu a fost oprită pe timpul protestului, a precizat directorul minei, deoarece protestul minerilor a fost declanşat la sfârşitul programului de lucru.

Indicele de productivitate este cel care stă la baza calculului veniturilor minerilor, în situaţia în care acest indicator este subunitar angajaţii fiind penalizaţi la salariul de încadrare.

×
Subiecte în articol: mineri proteste salarii cărbune