x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ioana Maria Vlas, transferată la Penitenciarul Târgşor

Ioana Maria Vlas, transferată la Penitenciarul Târgşor

11 Iun 2009   •   00:00
Ioana Maria Vlas, transferată la Penitenciarul Târgşor

Vlas a fost transferată, astăzi, la o săptămână de la condamnarea sa definitivă la 10 ani de închisoare în dosarul FNI, de la Direcţia Cercetări Penale (DCP) la Penitenciarul Târgşor din judeţul Prahova. Ea a fost condamnată definitiv, joia trecută, în dosarul FNI, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au menţinut decizia instanţei inferioare.



Ioana Maria Vlas va executa diferenţa de pedeapsă rămasă după scăderea perioadei petrecute în arest, informează Mediafax.

Alături de Vlas au mai fost condamnaţi Gavril Bătrân, Mircea Costescu, Mircea Ianculescu şi Ioan Diţă, la câte trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani şi şase luni fiecare. Toţi aceştia au fost condamnaţi pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În cazul lui Gavril Bătrân, instanţa supremă a înlăturat din decizia Curţii de Apel Bucureşti, din 18 iunie 2008, dispoziţiile articolului 1 din Legea 543/2002, care prevede că " se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amenda aplicate de instanţele de judecată" şi articolului 7, potrivit căruia "persoanele graţiate care, în curs de 3 ani, savârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi".

Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, Gavril Bătrân fusese condamnat la doi ani de detenţie pentru neglijenţă în serviciu, infracţiune ce a fost graţiată prin ultima lege dată în acest sens.

Marius Andrei a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani şi opt luni.

Ceilalţi inculpaţi din dosarul prăbuşirii FNI rămân cu pedepsele dispuse prin decizia din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.

Ioan Diţă şi Gavril Bătrân, în solidar cu ceilalţi inculpaţi din dosarul FNI şi cu SOV Invest, sunt obligaţi să plătească părţilor civile din proces sumele investite iniţial la fond şi indexate cu rata inflaţiei, începând cu 24 mai 2000.

"Inculpaţii Bătrân Gavril şi Diţă Ioan vor răspunde numai faţă de părţile civile care au subscris unităţi de fond în perioada în care şi-au desfăşurat activitatea infracţională, respectiv 16.12.1997 - 25.05.2000", se arată în minuta deciziei instanţei supreme.

Ioana Maria Vlas, care după prăbuşirea FNI a fugit în Israel, s-a predat autorităţilor în 27 martie 2003, iar în 7 aprilie 2008 a părăsit arestul, fiind judecată în libertate.

Prăbuşirea FNI, în mai 2000, a fost începutul unui scandal cu efecte sociale, economice şi politice, în a cărui soluţionare au fost implicate, la diferite momente, justiţia, Poliţia, Parchetul, instituţiile financiare sau Comisiile de abuzuri ale Parlamentului. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator