x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator IRIDEX GROUP: Informaţiile publicate de gândul.info sunt tendenţioase, neverificate şi prezentate cu rea-voinţă

IRIDEX GROUP: Informaţiile publicate de gândul.info sunt tendenţioase, neverificate şi prezentate cu rea-voinţă

22 Sep 2014   •   14:43
IRIDEX GROUP: Informaţiile publicate de gândul.info sunt tendenţioase, neverificate şi prezentate cu rea-voinţă

Într-un comunicat remis Jurnalului Naţional, IRIDEX GROUP şi asociaţii Corneliu Pascu şi Valentin Feodorov ţin să precizeze că informaţiile care privesc această societate, apărute pe gândul.info, în articolul "Tu ştii ce mai fac banii tăi?", din 17.09.2014, sunt false şi prezentate cu rea-credinţă.
De asemenea, IRIDEX GROUP  conchid asupra faptului că informaţiile prezentate în articolul respectiv sunt tendenţioase, neverificate, deşi nu sunt secrete şi pot fi consultate de către oricine doreşte să le cunoască, şi îşi exprimă speranţa că distribuirea lor în media nu are drept scop principal denigrarea societăţilor româneşti şi a oamenilor de afaceri români.

"Patronat, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, de fostul senator PC Corneliu Pascu - ales de două ori în Parlament pe liste comune cu PSD şi apropiat al lui Dan Voiculescu - şi de Valentin Feodorov, grupul Iridex a primit lucrarea pentru închiderea depozitului neconform din Ploieşti şi construirea  altora noi în condiţiile în care gunoiul din municipiu este strâns de mai mulţi ani de firma de salubrizare a aceluiaşi fost demnitar - Servicii de Salubritate Bucureşti (SSB)", se afirmă în articolul publicat de gândul.info, şi în care sunt citate ca surse Mediafax şi Capital.

Referitor la paragraful prezentat în rândurile de mai sus, IRIDEX GROUP afirmă că toate aspectele menţionate sunt false şi mincinoase.
Corneliu Pascu NU a fost ales de două ori în Parlament. IRIDEX GROUP NU a primit lucrarea pentru închiderea depozitului neconform din Ploieşti şi nici construirea altora. Gunoiul din municipiu NU este strâns de societatea Servicii de Salubritate Bucureşti (SSB).
De asemenea, pentru clarificarea tuturor punctelor incriminate IRIDEX GROUP precizează că societatea a câţtigat contractul pentru închiderea depozitului neconform, în urma unei contestaţii depuse la Curtea de Apel, clasându-se pe primul loc la licitaţia desfăşurată.
IRIDEX GROUP NU a primit niciun alt contract şi NICI nu colectează deşeurile din municipiul Ploieşti.

"SC Iridex Construcţii SRL se ocupă în egală măsurî în acest an de furnizarea de alimente în programul Cornul, mărul şi laptele", se mai scrie în articol.
Iridex Construcţii SRL ţine să precizeze că NU se ocupă, prin obiectul de activitate înregistrat la Registrul Comerţului, de furnizare de alimente în "Programul Cornul, Mărul şi Laptele" în judeţele Suceava şi Mehedinţi.

"Rapoarte anterioare de donaţii ale partidelor consacră Iridex Construcţii drept sponsor oficial al partidelor care au făcut parte până acum câteva luni din USL", se spune în articol.

IRIDEX GROUP afirmă că aceste donaţii sunt în limitele stabilite de lege şi nu altfel.

"În virtutea bunelor relaţii cu Dan Voiculescu, o bună parte din trustul de presă al familiei sale, Jurnalul Naţional, Income Magazine şi Intact Images s-a instalat în clădirea Iridex de pe şoseaua Bucureşti- Ploieşti".

Referitor aceste aspecte, IRIDEX GROUP menţionează că are contracte de închiriere, declarate, cu diverse firme, de profil diferit (avocatură, farmacie, medicină de specialitate, distribuţie gaz, rent-a-care etc.). Printre aceste societăţi se află într-adevăr şi una ce are legătură cu Trustul Intact, dar, oricare ar fi relaţiile cu dl. Voiculescu, acestea nu absolvă p firmă chiriaşă de îndatoririle stabilite prin contract, în principal acela de a-şi plăti chiria, conchide IRIDEX GROUP.

×