x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tată și fiică, spulberați pe o trecere de pietoni din Sibiu. Copila este în stare gravă

Tată și fiică, spulberați pe o trecere de pietoni din Sibiu. Copila este în stare gravă

de Redacția Jurnalul    |    20 Sep 2024   •   09:14
Tată și fiică, spulberați pe o trecere de pietoni din Sibiu. Copila este în stare gravă

Un bărbat de 46 și o copilă de 15 ani au fost spulberați pe o trecere de pietoni din Sibiu, vineri dimineața. Fata a suferit un traumatism cranian sever și a fost dusă inconștientă la spital.

UPDATE:

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu spun că fata de 15 ani are o leziune cerebrală și fractură de bazin, iar tatăl are fractură la gambă, mai multe fracturi costale și la coloană.

„Bărbatul în vârstă de 46 de ani este conștient, stabil și cooperant, având o fractură deschisă la gambă, mai multe fracturi costale și la coloană. Tânăra în vârstă de 15 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe intubată și sedată, având o leziune cerebrală și fractură de bazin. La momentul actual, ambele victime primesc îngrijiri medicale de specialitate pentru rănile suferite și sunt ținute sub atenta supraveghere a medicilor”, spune Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Știre inițială

Un echipaj SMURD cu medic și o ambulanță SAJ intervin de urgență, vineri dimineața, pe strada Drumul Ocnei, din Sibiu, după ce doi pietoni au fost acroșați de o mașină.

„Din primele informații unul dintre pietoni, o fetiță minoră este inconștientă, a fost preluată de echipajul SMURD cu medic, s-au aplicat cu succes manevre de resuscitare. Copila intubată, cu un traumatism cranian sever, este transportată la UPU Sibiu”, informează ISU Sibiu.

Celălalt pieton, un bărbat, a fost preluat de ambulanță SAJ cu multiple traumatisme.

Cei doi pietoni sunt tată și fiică.

Potrivit Poliției Sibiu, în timp ce conducea mașina, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Vâlcea, a lovit cei doi pietoni, care traversau strada pe trecerea pentru pietoni.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

În zonă se circulă îngreunat.

(sursa: Mediafax)

×