x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Judecătorii din CSM îi cer lui Hăineală să demisioneze din funcţia de preşedinte al Consiliului

Judecătorii din CSM îi cer lui Hăineală să demisioneze din funcţia de preşedinte al Consiliului

de Agerpres    |    14 Ian 2013   •   15:28
Judecătorii din CSM îi cer lui Hăineală să demisioneze din funcţia de preşedinte al Consiliului
Sursa foto: AGERPRES/ANGELO BREZOIANU

Secţia pentru judecători a CSM solicită demisia Oanei Schmidt-Hăineală pentru a debloca situaţia, a declarat astăzi judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului şi fost preşedinte al instituţiei, în punctul de vedere adoptat de majoritatea membrilor secţiei. De asemenea, judecătorii cer ca Alina Ghica şi Cristi Danileţ să-şi retragă candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.

În opinia lui Dumbravă, CSM trebuie 'resetat', în ultimele zile asistându-se la 'manipulări ruşinoase' ale opiniei publice cu consecinţe grave pentru statul de drept din România.

'Cerem atât reprezentanţilor sistemului judiciar, cât şi altor actori publici să respecte principiul democratic în virtutea căruia adunările generale s-au constituit la nivelul instanţelor din România. În mod regretabil însă, în ultimele zile constituirea şi decizia adunărilor generale, precum şi judecătorii ce le compun au fost atacate în limitele decenţei publice, fiind subminată până la urmă chiar independenţa justiţiei', a afirmat Dumbravă.

El le-a cerut colegilor procurori să nu se lase amăgiţi de 'falsa problemă' a punerii în pericol a statutului de independenţă al lor prin votul dat în 4 ianuarie.

'Dimpotrivă, afirmăm ferm şi public că independenţa reală a Ministerului Public constituie un corolar indispensabil al independenţei sistemului judiciar. Ca atare, noi sprijinim independenţa procurorilor ca o garanţie a unei justiţii corecte, imparţiale şi eficiente. Pentru asociaţiile profesionale Secţia pentru judecători a CSM a precizat ca fiind dăunătoare acţiunile de învrăjbire a celor două corpuri profesionale în interiorul magistraturii, respectiv judecătorii şi procurorii. Secţia îşi exprimă consternarea faţă de acţiunile conducătorilor Ministerului Public de instigare a procurorilor împotriva asociaţiilor profesionale legal înfiinţate şi de subminare a poziţiilor publice exprimate de acestea', a mai spus Dumbravă.

×