Prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a declarat miercuri că a solicitat primarilor să reactiveze comitetele locale pentru situaţii de urgenţă în perioada 23 aprilie ora 20:00 şi 24 aprilie ora 23:00, în zonă fiind instituite codul galben de precipitaţii şi codul portocaliu de inundaţii.
Potrivit sursei citate, în judeţul Mehedinţi urmează să se producă în intervalul de timp menţionat ploi torenţiale însoţite de vânt şi descărcări electrice şi grindină, iar cantităţile de apă să depăşească, izolat, 50 litri/mp.
"De asemenea, în unele regiuni ale judeţului sunt prognozate scurgeri de apă de pe versanţi şi creşteri ale debitelor şi nivelurilor pe unele râuri, împrejurare în care poate exista riscul unor inundaţii pe râurile Drincea, Motru şi Coşuştea", a precizat Drăghiea.
În context, reprezentantul Guvernului în teritoriu a arătat că, în scopul evitării producerii unor situaţii de urgenţă, ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, s-au transmis înştiinţări tuturor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă (CLSU), dar şi reprezentanţilor instituţiilor cu rol în gestionarea acestor fenomene periculoase pentru a lua măsurile ce se impun.
"CLSU au obligaţia de a avertiza populaţia aflată în zonele vulnerabile sau expuse riscului la inundaţii, de a analiza situaţiile potenţiale de pericol şi de a institui serviciul de permanenţă la sediul primăriilor, de a pregăti şi verifica forţele şi mijloacele pentru intervenţie de la nivelul localităţilor, de a îndepărta materialele ce pot obtura cursurile de apă, de a supraveghea permanent, pe durata avertizării, a podurilor, podeţelor şi altor secţiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocării cu plutitori, de a afişa măsurile ce trebuie luate de fiecare cetăţean pentru a-şi apăra viaţa şi bunurile din gospodărie, dar şi de a menţine un contact permanent cu operatorii de distribuţie a energiei electrice", a afirmat Drăghiea.
Drăghiea a mai arătat că s-a cerut tuturor CLSU să informeze operativ dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi atât despre apariţia unor evenimente, cât şi despre măsurile luate ca urmare a manifestării acestor fenomene.