x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noi reţineri în dosarul Corduneanu: Şase persoane au ajuns după gratii

Noi reţineri în dosarul Corduneanu: Şase persoane au ajuns după gratii

14 Apr 2010   •   00:00

Şase oameni au fost reţinuţi, aseară, după ce procurorii de la crimă organizată au găsit noi probe împotriva lor. E vorba de noi victime, care susţin că membrii clanului Corduneanu i-au lăsat fără locuinţe şi terenuri.



Tocmai când dosarul Cordunenilor era aproape gata, anchetatorii au venit cu noi elemente, anunţă Antena3. Cele 69 de volume ale dosarului au fost completate cu alte fapte de înşelăciune. Doar doi dintre cei care au fost reţinuţi marţi seară au mai fost arestaţi preventiv în luna ianuarie, alături de membrii clanului Corduneanu.

Pentru a proba noile fapte, anchetatorii au cerut o confruntare între noii arestaţi şi cei aflaţi deja după gratii. Nu au reuşit însă pentru că unul dintre inculpaţi a invocat dreptul de a nu spune nimic.

După audierile care au durat până seara târziu, toţi cei care au trecut pragul inspectoratului de poliţie al judeţului Iaşi au plecat cu cătuşe la mâini.

×
Subiecte în articol: observator