x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noul secretar general MAI, juristul cuplului SOV-Luca.

Noul secretar general MAI, juristul cuplului SOV-Luca.

23 Mai 2011   •   12:20
Noul secretar general MAI, juristul cuplului SOV-Luca.

In 1 noiembrie 2009, Dumitrana a fost numit consilier la Senatul Romaniei, iar anterior, incepand cu aprilie 2008, fusese consilier juridic la PSV Company - fosta Petromservice, este controlata in proportie de 54,36 la suta de Elbahold Limited din Cipru. Alti actionari PSV Company sunt Asociatia Salariatilor din Petrom, cu o participatie de 25 la suta, precum si mai multe persoane fizice care cumuleaza 10,65 la suta din capital. Petromservice, infiintata in 2002, prin externalizarea unor servicii ale Petrom, a derulat activitati de servicii petroliere si in domeniul constructiilor. PSV Company se afla in insolventa din martie 2009.

Alexandru Dumitrana, secretar general adjunct al Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), a fost numit in locul lui Laurentiu Mironescu. Dumitrana va prelua, incepand de luni, "cu caracter temporar", atributiile care ii reveneau lui Laurentiu Mironescu, potrivit MAI.

×