Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O familie din Iaşi îi face formele legale de predare către organele competente ale statului copilului aflat în îngrijire. Nu este vorba de fiu, ci de nepot. Familia Conţu din Iaşi este pe punctul de a se despărţi de copilul pe care îl creşte de câţiva ani din cauză că nu mai face faţă problemelor materiale cu care se confruntă, dificultăţi care s-au acutizat în ultima vreme, odată cu recentele măsuri guvernamentale de reducere a cheltuielilor făcute cu persoanele cu venituri mici?
"Le-am spus celor de la Protecţia Copilului: ştiţi ce mă faceţi? Mă faceţi ca la un moment dat să mă duc să-l abandonez undeva... Am şi eu nişte ani, o vârstă, nişte nervi, într-o zi cad şi eu din picioare şi atunci cu cine o să rămână?", a spus Lucia Conţu, bunica copilului de 10 ani, practic a doua lui mamă, pentru că băiatul a crescut mai mult cu ea, după cum veţi vedea din povestea acestei familii.
Am ajuns la uşa familiei Conţu aproape de orele prânzului. Mi-a deschis temătoare doamna Lucia Conţu (59 de ani), care ştia că o să ajung. M-a poftit cu inima îndoită. Nu este obişnuită cu vizitele, nici chiar a celor de pe scară. "Preferăm să stăm aici singuri, în sărăcia noastră. Nu prea dăm drumul la nimeni", avea să-mi spună ea puţin mai târziu. Gheorghe Conţu (58 de ani), soţul ei, dormea. L-a trezit să rezolve împreună "problema". Copilul, timid, s-a ascuns speriat în spatele vitrinei. Treptat-treptat, se obişuieşte cu "musafirul" şi începe să se joace cu pisica.
Bărbatul abia se mişcă prin casă. Ţine într-un sertar un braţ de medicamente. Zeci de tuburi, folii de plastic, cutii. "Nici unul nu e mai puţin de 400 de mii", spune el, desfăcându-şi larg braţele, care nu-l mai ajută să ţină nici măcar un hârleţ. De 12 ani, de când a fost disponibilizat de la fabrica Ţesătura, lucrează cu ziua. Nu e primit decât în construcţii şi, pentru că nu e calificat, e pus să facă doar muncile cele mai grele. Aşa că s-a spetit şi nu îl mai ascultă braţele.
"La vârsta mea, la câţiva ani până la pensie, cine mă mai primeşte? Doar la muncă brută, dar problema e că nu prea o mai pot face", spune el. Şi pentru aceasta ia bani puţini. Sunt departe vremurile când lucra ca maistru filator, avea în subordine 90 de oameni şi primea un salariu pe măsură. Soţia a lucrat câţiva ani la aceeaşi întreprindere, dar nici ea nu are anii de pensie. Aşa că trăiesc amândoi şi copilul din banii primiţi din munca lui Gheorghe, când e un pic mai valid.
În rest, stau la mila copiilor. Au patru copii. Cel mai mare, mama băiatului, acum de 35 de ani, cum spuneam, a plecat cu câţiva ani în urmă după un concubin. După un an a adus copilul de unde îl luase, spunând să aibă în continuare grijă părinţii de el până o să-şi rezolve problemele. Însă de prin 2009 nu a mai vorbit cu ei, ea locuind în Timişoara. Nu a mai dat nici un semn, tot din cauza sărăciei. E conştientă că nici ea nu ar avea cu ce să crească copilul, pentru că lucrează ca asistentă medicală. Tot de atunci, soţii Conţu au încercat să ia legătura cu ea şi, dacă au văzut că nu găsesc o rezolvare, s-au gândit cu toată durerea din suflet să îi facă formele copilului pentru a-l preda statului.
Aşa că, de sărăcie, bunicii vor să scape de îndatorirea costisitoare, care le depăşeşte posibilităţile materiale, fie şi cu riscul de a-l lăsa în stradă. Pentru că mama băiatului locuieşte în Banat, soţii Conţu au trimis scrisori şi documente şi către Timişoara, localitatea de reşedinţă a acesteia. Acolo ar dori să-l predea. "Îl las la Timişoara, la Protecţia Copilului, dacă vrea acte le fac acolo pe loc. Fac o cerere, eu n-am nici certificatul lui de naştere, am doar o copie, şi aia o am de la şcoală, când l-am înscris", spune bunica. Pentru că vine vorba de şcoală, copilul ar avea nevoie doar de rechizite, pentru că soţii Conţu s-au învăţat să folosească hainele vechi. Va folosi ghiozdanul pe care îl are din clasa I, dar mai greu e cu pacheţelele şi cu alte cerinţe ale celor de la instituţia de învăţământ.
Tocmai de aceea, speriaţi de toate aceste noi obligaţii, soţii Conţu au făcut demersuri pentru a ajunge la o situaţie mai bună pentru copil. Cei de la Protecţia Copilului, atât de la Iaşi, cât şi de la Timişoara, s-au arătat înţelegători cu familia şi s-au străduit să o ajute. Cei din Banat au reuşit deja să vorbească cu mama, însă au văzut că şi posibilităţile acesteia sunt reduse, aşa că au încercat să găsească soluţii mai la îndemână. De exemplu, să-l ducă pe băiat la fiii sau fiicele soţilor Conţu, acum mari, la locul lor, cu ceva gospodării întremate. Însă, şi aşa, ei suportă cheltuielile atât ale părinţilor, cât şi ale băiatului. I-au cumpărat adidaşi, haine, îi aduc de fiecare dată câte o banană, câte o ciocolată, dar nici ei n-au prea mult, mai ales că au la rândul lor copii.
Gheorghe şi Lucia Conţu sunt îngroziţi că se apropie iarna. "Până acum erau timpuri mai bune, se câştigau banii mai uşor, primeam subvenţie la căldură", spune Lucia Conţu. Noroc de cei trei copii rămaşi în Moldova. "Când vine unul dintre ei, mă întreabă: «Mamă, cât ai la administraţie?». Un milion. «Când iau banii vin şi îţi aduc!». Şi aşa face, dar până când?", spune Lucia Conţu, care dă de înţeles că dacă nu ar avea cheltuieli atât de mari cu băiatul, poate că ar mai strânge câte un bănuţ pentru întreţinere... Aşa îşi împart în trei sărăcia. Copilul nu e mofturos şi nici nu mănâncă prea mult, însă e un pic cam neascultător.
Le face probleme, pentru că la vârsta lor nu mai sunt tari din punct de vedere psihic. Nu e programat pentru un cuplu să crească un copil la peste 50 de ani. De aceea şi copilul răspunde cu aceeaşi monedă. Are tendinţe suicidale. "Noi, cum stăm la etajul IV, ne e frică atunci când se aşază pe geam la bucătărie. Avem, totuşi, o responsabilitate", spune Gheorghe Conţu.
Un băiat de-al lor locuieşte la ţară, cu socrii, şi le mai aduce din când în când nişte ceapă, ouă, ceva verdeţuri. Dar sunt zile când nu au bani nici de o pâine. Copilul s-a învăţat şi nu le cere decât rar mai mult de un leu, dar nici pe acela nu îl au. Mai cumpără din când în când câte un kilogram de cartofi din piaţă, atât. "S-au săturat şi copiii mei, chiar dacă sunt unchii băiatului. Ei mi-au spus «mergi la Protecţia Copilului să vină să-l ia»", spune "mama Lucia". Realizând că nu e un gest creştinesc ceea ce intenţionează să facă, ea spune că l-ar vizita pe copil să vadă cum o duce. Chiar şi la un internat ar fi preferabil, dar n-au bani să-l trimită.
"Dacă l-aş da, poate ar suferi, nu ştiu, i-am şi zis, dar el nu realizează. Dacă s-ar rezolva la Timişoara, m-aş duce să-l văd", spune bunica, care îmi arată că e invalidă. A suferit în 2009 o intervenţie chirurgicală şi nu are voie să facă efort. "De anul trecut ne-am dat seama că nu mai putem să îl ţinem, în clasa I şi a II-a a mai fost cum a fost, însă chiar şi anul trecut, când a venit căldura, nu am avut cu ce să plătim, chiar dacă ne dădea subvenţie".
Soţii Conţu au luat chiar în calcul varianta să vândă apartamentul şi să se mute într-o casă mai ieftină, să le rămână ceva bani ca să trăiască. Singurul lux pe care şi-l permit câteodată e o sticlă de suc de doi lei. Trag de câte o bucăţică de carne şi face Lucia Conţu câte 2-3 feluri de mâncare. Nici Alexandru n-o duce prea bine: de ziua lui, mama nu-i trimite nimic, doar bunica îi mai dă câte o banană, şi aceea primită în dar de la odrasle. Suferind, copilul se răzvrăteşte şi provoacă un mic scandal. Gheorghe Conţu îşi aminteşte şi se enervează: "Eu nu vreau să cresc un vagabond, mai bine nu-l cresc, mai bine renunţ. Ca să primească educaţie aşa cum trebuie e nevoie de bani şi noi nu-i avem".
