x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ofiţer SRI, trimis în judecată pentru fals în înscrisuri

Ofiţer SRI, trimis în judecată pentru fals în înscrisuri

22 Iul 2009   •   00:00

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au trimis în judecată, miercuri, pe Daniel Diaconu, ofiţer al Serviciului Român de Informaţii (SRI), sub acuzaţia de fals material în înscrisuri oficiale.



Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în septembrie 2004, Daniel Diaconu, ofiţer la Secţia SRI Braşov, a plăsmuit prin tehnoredactare un document, căruia i-a dat aparenţa unui înscris oficial care emana de la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Documentul astfel plăsmuit (conţinând şapte pagini tehnoredactate), purtând antetul şi având aparenţa unui document clasificat 'strict secret', care ar fi fost emis de structura specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, având executată semnătura şefului acelei structuri, a fost găsit în fişetul inculpatului. Înscrisul oficial falsificat cuprindea informaţii referitoare la nereguli pe care le-ar fi comis un procuror în activitatea sa profesională, scopul plăsmuirii documentului constând în determinarea acestuia să demisioneze. Acest fapt s-a materializat prin demisionarea părţii vătămate din magistratură. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Braşov.

Problemele lui Daniel Diaconu cu SRI sunt însă mult mai vechi, notează Agerpres. În noiembrie 2006, căpitanul Daniel Diaconu a fost trecut în rezervă printr-un ordin al directorului SRI, George Cristian Maior. Căpitanul a dat în judecată instituţia şi a avut câştig de cauză. El a susţinut în instanţă că a fost dat afară, drept pedeapsă pentru că a semnalat conducerii SRI mai multe nereguli şi că a depus o plângere penală privind modul ilegal în care adjunctul directorului SRI, generalul Marin Ionel, îşi cumpărase locuinţa de serviciu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis anularea ordinului de trecere în rezervă a căpitanului Diaconu şi reintegrarea sa pe postul pe care îl ocupase anterior. Pe 20 iulie 2007, preşedintele Traian Băsescu a semnat ordinul prin care Marin Ionel a fost trecut în rezervă, iar, în decembrie 2008, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pentru modul fraudulos în care şi-a cumpărat locuinţa de serviciu.

×
Subiecte în articol: observator