x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pasaj nou în Bucureşti. 35 000 de maşini vor traversa zilnic noua arteră

Pasaj nou în Bucureşti. 35 000 de maşini vor traversa zilnic noua arteră

de Iulia Barbu    |    03 Dec 2012   •   17:43
Pasaj nou în Bucureşti. 35 000 de maşini vor traversa zilnic noua arteră

De astăzi, Bucureştiul are un nou pasaj suprateran care face legătura între cartierele Colentina şi Pantelimon. 35.000 de maşini vor traversa zilnic artera care face parte din întregirea inelului median de circulaţie din Capitală. Practic, acesta leagă circulaţia din trei cartiere: Petricani, Colentina şi Pantelimon.

Artera are patru benzi de circulaţie, câte două pe fiecare sens, cu o lungime totală de aproximativ 1,8 kilometri. Lucrările au presupus şi echiparea şi dotarea cu reţele edilitare, semnalizare rutieră, amenajarea trotuarelor şi a spatiilor verzi, iluminat public şi amenajarea de locuri de parcare. Constructorul care a finalizat investiţia este SCT Bucureşti, iar valoarea contractului este de 37,5 milioane de lei, fără TVA.

Prezent la eveniment, Sorin Oprescu, edilul Capitalei, a precizat că străpungere Doamna Ghica - Bulevardul Chişinau şi pasaj suprateran peste calea ferată "este unica soluţie de descărcare a traficului de pe viitoarea autostradă A3". Premierul Victor Ponta, care a participat la deschiderea noii artere, l-a felicitat pe Sorin Oprescu pentru finalizarea lucrărilor la acest proiect. "Mă bucur foarte mult pentru faptul că îşi continuă proiectele şi, aşa cum îl cunosc, dincolo de felicitări o să vrea să ne plătim datoriile, noi, Guvernul", a spus Victor Ponta. Primarul General a precizat că l-a invitat pe premier "să vadă cu ochii săi că administraţia locală îşi vede de treabă şi nu devine o povară".

La începutul lunii mai, Sorin Oprescu preciza că şantierul a fost început în 2006,  lucrarea fiind blocată din cauza unor procese. Municipalitatea s-a adresat instanţei, solicitând rezilierea contractului, acest lucru realizându-se în mai 2011. În octombrie 2011, Primăria Capitalei a început procedura în vederea selectării unui nou constructor şi finalizării lucrărilor. În martie 2012 a fost obţinută autorizaţia de construire, în prealabil fiind făcute lucrări de punere în siguranţă a şantierului, de conservare a lucrărilor deja efectuate, de evacuare a gunoaielor menajere depozitate în zona, care au însemnat aproximativ 500 de camioane. Lucrările au inclus refacerea şi modernizarea străzii Doamna Ghica, până la nivelul căii ferate şi apoi continuarea construcţiei stradale până la complexul Delfinul, spre Bulevardul Chişinău.

×
Subiecte în articol: pasaj doamna ghica Bd Chisinau